Cine este cel mai bine plătit sportiv al lumii – raport Forbes
Meciul câştigat cu filipinezul Manny Pacquiao pe 2 mai la Las Vegas a făcut din Mayweather cel mai bogat sportiv prin câştigurile de 300 milioane dolari generate de această luptă. Pacquiao ocupă la rândul său locul 2 în această ierarhie cu 160 milioane dolari, bursa sa din acest ”meci al secolului”.
În Top 5 mai figurează fotbaliştii Cristiano Ronaldo (79 milioane dolari), argentinianul Lionel Messi (73,8 milioane dolari) şi tenismanul elveţian Roger Federer (67 milioane dolari), scrie Agerpres.
Jucătorul de golf Tiger Woods deţinea din 2008 recordul de venituri cu 115,milioane dolari, dar acum este al 9-lea cu 50,6 milioane dolari.
Prima sportivă în acest top este rusoaica Maria Şarapova – locul 26 (29,7 milioane dolari), în timp ce Serena Williams este a 47-a cu 26,4 milioane dolari. Cele două sunt singurele femei din Top 100 al celor mai bine plătiţi sportivi din lume.
În Top 10 mai figurează jucătorii de baschet LeBron James (locul 6 – 64,8 milioane dolari), Kevin Durant (locul 7 – 54,1 milioane dolari), jucătorul de golf Phil Mickelson (locul 8 – 50,8 milioane dolari) şi baschetbalistul Kobe Bryant (locul 10 – 49,5 milioane dolari).
Novak Djokovic, numărul unu mondial ATP, este al 13-lea, cu 48,2 milioane dolari, iar campionul mondial de Formula 1 Lewis Hamilton ocupă locul 15 cu 39 milioane dolari.