Cine este Cristian Petrescu, posibilul succesor al Elenei Udrea la Turism
Înainte de a ajunge la primăria Capitalei, Petrescu a trecut şi pe la cabinetul unui alt primar pedelist, cel al sectorului 3, Liviu Negoiţă.
Cristian Petrescu este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea Ecologică (2004), şi al unui master în Ecoturism şi Protecţia Mediului la Universitatea Ecologică (2008). Petrescu are câteva cursuri de specialitate în turism, pentru manager în activitatea de turism (brevet MTCT), pentru agent de turism (Diplomă I.A.T.A), precum şi un certificat de competenţă lingvistică în turism – limba engleză.
EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ :
- 2008−prezent – Parlamentul României – Deputat
- 2007–2008 – Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia Dezvoltare Turism – Director Executiv
- 2005–2007 – Centrul Naţional de Învăţământ Turistic – Director General, Preşedintele Consiliului de Conducere
- 2004–2005 – Primăria Sectorului 3 – Cabinet Primar – Inspector
- 2001 –2003 – Visit S.A. – Director Marketing Ticketing+Agent turism
- 1993 –2001 – Ministerul Tineretului şi Sportului – Referent/ Şef Birou/Şef Serviciu
- 1992 –1993 – F.R. Modelism – Instructor Sportiv
- 1991 –1992 – A.C.R.O. S.A. – Mecanic Maşini şi Utilaje
- 1989 –1991 – I.I.R.U.C. S.A. – Mecanic Utilaj Calcul
Alte funcţii deţinute:
- Preşedinte al Asociatiei COMUNITATEA
- Presedinte al Asociatiei Profesionistilor de Turism din Romania
- Vicepreşedinte al Clubului Sportiv I.O.R. Bucureşti
- Membru fondator şi preşedinte de onoare în Consiliul de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie Bilaterală România – Cipru
Experienţă politică:
- 2011-prezent – Preşedinte Comisia Naţională de Revizie şi Control-PDL
- 2010-prezent – Prim-Vicepreşedinte PDL Sector 3
- 2002-2005 – Preşedinte al Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat (OTPD) – Sector 3, Vicepreşedinte OTPD – Municipiul Bucureşti
- 2001−2010 – Vicepreşedinte PDL Sector 3
- 1999–2001 Preşedinte OTPD – MB
- 1999 – Preşedinte OTPD – Sector 3
- 1997–1998 – Vicepreşedinte OTPD – Sector 3
De-a lungul mandatului de deputat, Cristian Petrescu a avut 38 de propuneri legislative, majoritatea retrase sau respinse definitiv şi 14 luări de cuvânt în plen, toate însumând 12 minute.
Afaceri cu statul
Cabinetul de avocatura al soţiei lui Petrescu, Agripina Vintilescu, a reprezentat C.N.A.D.N.R. şi a acordat asistenţă juridică în procedura de expropriere pentru A2 şi A1. Este vorba despre două contracte în 2004, pe vremea ministrului pesedist Miron Mitrea, în valoare de 285.000 de euro, respectiv 264.000 de euro, şi unul în 2006, pe vremea ministrului Berceanu, în valoare de 461.000 de lei.
De asemenea, Asociaţia Profesionştilor în Turism din România, al cărei preşedinte este Petrescu, a avut în 2011 trei contracte cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în valoare totală de aproape trei milioane de lei. Astfel, asociaţia condusă de Petrescu s-a ocupat de promovarea turistică „Drumul vechilor cetăţi dobrogene” (958.130 de lei), de promovarea turistică „Traseu turistic Maramureş şi Bucovina” (989.222 de lei) şi de promovarea turistică „Trasee turistice şi de agrement din Transilvania” (989.222 de lei).
O nevastă bogată
Potrivit declaraţiei de avere a deputatului Cristian Petrescu, soţia acestuia, Agripina Vintilescu, deţine cinci terenuri, trei pe Valea Doftanei, de 3.500 de metri pătraţi, de 3.365 de metri pătraţi şi respectiv de 3.364 de metri pătraţi, şi două în Bucureşti, de 180 de metri pătraţi şi respectiv de 211 metri pătraţi. De asemenea, cuplul Vintilescu-Petrescu deţine şase imobile în Bucureşti, trei apartamente şi trei case, toate pe numele Agripinei Vintilescu, mai puţin o garsonieră de 27 de metri pătraţi, care este pe numele lui Petrescu.
Deputatul PDL conduce un autoturism marca Mercedes din 2001. Cristian petrescu are un ceas în valoare de 3.800 de euro, achiziţionat în 2011, şi bijuterii în valoare de 2.000 de euro, achiziţionate în perioada 2007-2011.
La capitolul „bani în casă”, se pare că deputatul este cel care aduce cel mai mult. Potrivit declaraţiei de avere, Cristian Petrescu a câştigat în 2010 51.622 de lei din indemnizaţia de parlamentar, în timp ce Agripina Vintilescu a câştigat în 2010 3.857 de lei de la cabinetul de avocatură şi 36.951 din contracte de închiriere.
Petrescu are un credit de 34.664 de lei, din 2008, scadent în 2018, şi l-a împrumutat pe Iulian Dorobanţu cu suma de 90.000 de lei. Pe de altă parte, Petrescu declară că nu are nicio leţcaie în cont.
Vezi AICI declaraţia de avere
Vezi AICI declaraţia de interese