Cine este miliardarul polonez care va intra pe piaţa bancară din România

Economica.net
23 10. 2013
663_35910300

Czarnecki (51 de ani) a făcut avere dezvoltând în anii ’90 cea mai mare companie de leasing din Polonia, pe care a listat-o în 2000 la bursa de la Varşovia şi a vândut-o un an mai târziu către banca franceză Credit Agricole pentru 280 milioane de dolari, potrivit Forbes.

De atunci, el şi-a extins afacerile în Ucraina, Rusia, Belarus şi în final România, unde va prelua Romanian International Bank (RIB).

Czarnecki s-a plasat pe locul al patrulea în cel mai recent top Forbes al miliardarilor din Polonia. Doctor în economie, omul de afaceri este acţionar majoritar la Getin Holding, vehiculul prin care va prelua şi RIB. El controlează de asemenea Getin Noble Bank, a şasea bancă din Polonia după active.

Getin Noble Bank avea la finele anului trecut active de 57,43 miliarde zloţi (13,7 miliarde euro la cursul de miercuri).

O afacere mai nouă a miliardarului polonez este fondul de investiţii Open Finance TFI, prin care caută oportunităţi în zona acţiunilor, obligaţiunilor, pieţelor valutare şi fondurilor mixte, potrivit Forbes.

Site-ul personal al lui Czarnecki este dedicat scufundărilor şi explorării peşterilor şi coridoarelor submarine. El a stabilit în 2009 recordul mondial pentru scufundări în peşteri submarine, explorând 17 kilometri din complexul Dos Ojos (Mexic) într-o sesiune de 10 ore, la o adâncime medie de 72 metri.

Getin Holdin va prelua Romanian International Bank (RIB), controlată de Daniel Roberts şi fosta sa soţie, Florina Roberts, cetăţeni de americani. Cei doi deţin fiecare câte 44,7% din acţiuni.

RIB are un capital social de 55,2 milioane de lei şi a încheiat anul trecut cu pierderi de 10,8 milioane de lei. Banca are cea mai mică solvabilitate din sistem şi trebuie capitalizată.

Getin Holding are o capitalizae de piaţă de 760 milioane euro, iar Getin Noble Bank are o valoare de 1,6 miliarde euro, potrivit datelor afişate pe site-ul bursei de la Varşovia.

Czarnecki deţine în prezent 55,8% din acţiunile Getin Holding.

Getin Holding deţine controlul asupra a trei bănci, Idea Bank, lider pe piaţa creditelor auto în Ucraina, Sombelbank din Belarus, concentrată pe împrumuturi de retail, şi Kubanbank din Rusia. Getin mai deţine în Rusia compania Carcade, prezentă pe piaţa leasingului.

Politica Getin Holding este de creştere prin dezvoltarea companiilor din grup, achiziţii şi înfiinţarea de noi companii.

În primul semestru din acest an, Getin Holding a obţinut un profit net de 117,124 milioane de zloţi (27,794 milioane euro) din operaţiuni continue, în scădere de la 524,623 milioane de zloţi (124,183 milioane euro) în aceeaşi perioadă a anului 2012.

La 30 iunie 2013, grupul deţinea active de 11,44 miliarde de zloţi (2,64 miliarde euro).