Cine este noul director general al Yahoo

Yahoo! Inc. a numit-o în funcţia de director general executiv pe Marissa Mayer, vicepreşedinte Google şi unul dintre primii 20 de angajaţi ai motorului de căutare, care devine cel de-al cincilea lider din ultimii patru ani care va încerca să revigoreze compania.
Economica.net - mar, 17 iul. 2012, 06:44
Cine este noul director general al Yahoo

Mayer va prelua miercuri funcţia de la CEO-ul interimar Ross Levinsohn, care conduce compania din luna mai, când Scott Thompson a demisionat din cauza unor inexactităţi privind realizările academice.

Sub conducerea lui Mayer (37 de ani), Yahoo trebuie să recâştige atenţia utilizatorilor de internet pierduţi în favoarea Google, Facebook şi Twitter, precum şi să convingă advertiserii care s-au îndepărtat de companie.

Mayer a ajuns la Google în 1999, fiind cel de-al 20-lea angajat al motorului de căutare, şi este creditată cu întreţinerea paginii de start a companiei timp de 10 ani şi supravegherea unor facilităţi precum Gmail, Google News sau căutările de imagini, cărţi şi produse.

Mayer a fost trecută cu vederea de Larry Page, care a dsemnat o nouă echipă de directori executivi după ce a fost numit CEO, în 2011.

Utilizatorii de internet au petrecut în medie, în luna martie, pe paginile Yahoo, 2 ore şi 15 minute, faţă de peste şase ore pe Facebook, potrivit datelor ComScore Inc. Cota de piaţă a Yahoo pe spoturi publicitare afişate online în SUA va scădea la 8% până în 2014, în timp ce amprenta cumulată a Google şi Facebook va creşte la 39%, estimează EMarketer.

Vânzările Yahoo au scăzut în 2012 pentru cel de-al treilea an consecutiv, cu 21%, la 4,98 miliarde de dolari, faţă de un vârf de 7,21 miliarde dolari în 2008.

Te-ar mai putea interesa și
Dezastru pe piața auto europeană, producătorii și componentiștii închid o multitudine de fabrici
Dezastru pe piața auto europeană, producătorii și componentiștii închid o multitudine de fabrici
Companiile de automobile prezente pe piața auto din Europa au anunțat închideri de fabrici și disponibilizări mari în timp ce se confruntă cu cererea slabă, costurile ridicate, concurența......
“Patriotismul economic”, noul concept al Guvernului Ciolacu. Ce înseamnă și ce ar urma să se întâmple
“Patriotismul economic”, noul concept al Guvernului Ciolacu. Ce înseamnă și ce ar urma să se întâmple
Programul de  guvernare al noului Exevutiv Ciolacu, publicat și în Monitorul Oficial, are și o prevedere despre care ...
Vreme de stat în casă de Crăciun în București. Va ploua însemnat cantitativ în următoarele două zile
Vreme de stat în casă de Crăciun în București. Va ploua însemnat cantitativ în următoarele două zile
Vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ în Bucureşti, în următoarele două zile, iar vântul va avea ...
Record anual la BVB. Românii au investit 3,3 miliarde de euro în titlurile de stat pentru populație FIDELIS
Record anual la BVB. Românii au investit 3,3 miliarde de euro în titlurile de stat pentru populație FIDELIS
Prin intermediul celor șase oferte derulate în acest an la BVB, Ministerul Finanțelor a atras de la populație o sumă ...