Semnal important pentru piaţă: Au început să construiască

Mulţi investitori străini au avut planuri mari pentru piaţa rezidenţială din România şi în special pentru cea din Bucureşti. Şi mulţi au fost cei care le-au abandonat, iar cei care au rezistat în piaţă, mizează în continuare pe construcţia de locuinţe. Citiţi într-un material ECONOMICA.NET cine sunt dezvoltatorii care au lansat noi proiecte.
Andrada Ghira - mie, 21 nov. 2012, 22:06
Semnal important pentru piaţă: Au început să construiască

Înainte de criză, nu trecea săptămâna fără ca un nou proiect rezidenţial să fie anunţat cu mare fast. În ultimii doi ani însă, din ce în ce mai puţini dezvoltatori au mai săpat fundaţii la noi locuinţe. Dar, se pare că de toamna aceasta numărătoarea s-a repornit. 

La începutul acestui an, compania spaniolă Volumetric a cumpărat un teren de 5.300 de mp, de pe strada Fabrica de Chibrituri, şi pe care are în plan construcţia unui ansamblu rezidenţial cu 180 de locuinţe. Acesta este primul proiect pe care Volumetric în va construi în Capitală, după ce a finalizat ansamblul rezidenţial Privilegio Braşov.

„În prezent suntem în proces de autorizare a proiectului. Noi puteam începe şi acum, dar durează ceva timp până se obţin toate avizele. În plus, vine şi perioada de iarnă în care nu se poate construi şi de accea am avansat primăvara lui 2013 ca perioadă în care am putea începe construcţia locuinţelor. Toată lumea s-a speriat că nu mai este nevoie de locuinţe şi că sunt probleme la achiziţie. Noi credem că dacă poţi să scoţi un produs care să se muleze pe nevoile unei familii, atunci poţi construi, pentru că este nevoie de apartamente”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Alin Preda, commercial manager în cadrul companiei Volumetric.

Cât despre preţuri, reprezentantul companiei nu poate oferi mai multe detalii din cauza negocierilor cu viitorul constructor, care sunt în derulare. Dar oferă totuşui un indiciu. „Pentru noi, ca punct de reper, este o marjă de rată la bancă pe care o familie şi-o poate permite şi care poate fi între 200 şi 350 de euro”, a mai declarat Preda pentru ECONOMICA.NET. Acesta mai admite că faţă de perioada 2007-2008 preţurile de construcţie s-au redus, însă nu cu mult.

Au construit 1.400 de apartamente în România. Mai au de vânzare 400 şi construiesc alte 200 

Luna trecută, dezvoltatorul Adama anunţa demararea construcţie a celei de-a doua faze din proiectele Evocasa Optima şi Edenia (foto). În total, 2010 noi locuinţe şi o investiţie de 14,1 milioane de euro.

„Încă nu a fost definitivată structura exactă a apartamentelor şi de aceea nu vă pot spune pentru moment care sunt preţurile. Noi nu construim apartamente ieftine. În total, am construit pe piaţa românească 1.400 de apartamente, din care mai avem spre vânzare 400 de unităţi”, a declarat Asher Lax, directorul de vânzări al dezvoltatorului Adama.

Oficialii companiei mai spun că faţă de anul 2007, astăzi se pot construi locuinţe noi cu 10 până la 30% mai ieftine.

Cât despre programul Prima Casă, care a ajutat nu doar cumpărătorii, dar şi dezvoltatori, Asher Lax crede că acesta va fi continuat şi la anul. „Eu cred că programul va fi continuat. Prima Casă nu ajută doar clienţii, ci întreaga piaţă. Locomotiva economiei în toată lumea este piaţa imobiliară, care îi implică şi pe producătorii de cărămizi şi pe cei de betoane şi nu numai. Administraţiile locale au de câştigat bani din construcţia de locuinţe, prin taxe şi impozite”, a mai adăugat Asher Lax.

Adama, parte a Immofinanz, ar putea începe construcţia şi la alte proiecte rezidenţiale, însă oficialii comapaniei spun că totul depinde de cererea din piaţă. Un nou proiect ar putea apărea pe terenul fostei fabrici Ventilatorul, acolo unde Immofinanz ar putea demara prin Adama construcţia de locuinţe.

„Cea mai bună perspectivă o are terenul fostei fabrici Ventilatorul, pentru că este mai aproape de centru, şi unde vom face în principal blocuri de apartamente, dar proiectul ar putea cuprinde şi una sau două clădiri de birouri pe întreg terenul, care este mare şi unde este loc pentru astfel de dezvoltări. Facem master planul pentru aceste două proiecte, în special pentru terenul de la Ventilatorul, după care vom decide care vor fi primii paşi: începem cu rezidenţial sau cu birouri”, a declarat Daniel Riedl, COO Immofinanz.

Vile ecologice în Tunari

La sfârşitul lunii septembrie, Ozone Homes, companie controlată de omul de afaceri australian de origine română, Andrew Prelea, anunţa construcţia unui proiect cu tehnologii ecologice, care diminuează  costurile de întreţinere cu până la 40%. Eden Terraces (foto), aşa cum a fost numit, se construieşte în zona Tunari, acolo unde Ozone Homes a mai construit un ansamblu de vile şi un bloc cu 12 apartamente.

„Am observat o creştere în piaţă a încrederii cumpărătorilor în avantajele construcţiilor ecologice, şi, mai mult decât atât, s-a ajuns la un preţ real al materialelor de construcţii. Aceşti doi factori au condus la o apropiere a costurilor clădirilor de bugetele disponibile în piaţă,şi, implicit, la o viitoare menţinere a puterii de cumpărare pentru proiectele noi de locuinţe”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Andrew Prelea, CEO Ozone Homes.

Noul proiect prevede construcţia a 132 de case înşiruite, iar în prima fază a proiectului vor fi construite şase vile, la care lucrările au fost deja demarate.

Primele cinci vile au preţuri ce pornesc la 710 euro/ mp + TVA, vor avea patru camere, o suprafaţă construită de 144 mp şi 250 mp de teren, cu toate finisajele incluse (excepţie fac bucătăria şi dressingul). Cea de-a şasea vilă va avea trei camere, o suprafaţă construită de 95 mp, 250 mp de teren şi are un preţ de plecare de la 850 euro/mp plus TVA.

Dezvoltatorul estimează că primele vile vor fi finalizate în perioada martie-aprilie 2013, iar investiţia depăşeşte 500.000 de euro. Cea de-a doua fază a proiectului presupune construcţia a nouă vile, cu preţuri de la 71.000 de euro plus TVA şi de la 88.000 de euro plus TVA. În total, investiţia în Eden Terraces se ridică la 11,5 milioane de euro.

Spaniolii de la Gran Via vor construi 100 de locuinţe pe terenul fostei farbici Frigocom

Compania spaniolă Gran Via deţine 15,5 hectare de teren în România, din care şase hectare la Constanţa şi restul în Bucureşti (terenul fostelor fabrici Electrotehnica, Frigocom şi jumătate din Tricodava), pe care erau prevăzute construcţia de locuinţe.

„În acest sens, au fost realízate lucrările de demolare, s-au realizat PUZ-uri, PUD-uri, la Constanţa chiar s-a început construirea a două turnuri. Din nefericire, a apărut criza, finanţarea putem spune că a disparut în ceea ce priveşte partea rezidenţială, iar puterea de cumpărare a scăzut. Majoritatea dezvoltatorilor de pe acest segment şi-au oprit proiectele şi s-a intrat într-un cerc vicios. Stocul de azi de apartamente noi nu corespunde cerinţelor din piaţa de azi, adică apartamente a căror valoare să nu depăşeasca 60 – 70.000 de euro. Apartamentele existente pe piaţă au suprafeţe mari, au fost construite destul de scump, chiar dacă finanţarea a fost mai ieftină. Şi nu se vând. TVA de 24% omoară piaţa imobiliară. Statul nu a mai actualizat valoarea la care se poate achiziţiona un apartament cu TVA de doar 5 % (n.r. – în 15 decembrie 2008, statul a decis aplicarea de TVA de 5% pentru locuinţele a căror valoare nu depăseşte 380.000 lei). Ce însemnau 100.000 de euro atunci,  înseamnă azi aproximativ 83.000 euro”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Antoanela Comşa, director general Gran Via România.

Compania anunţa încă de la începutul anului trecut că are în plan construcţia de locuinţe pe terenul fostei fabrici Frigocom, lucrări care ar putea fi demarate anul viitor. Investiţia în cele 98 de locuinţe se ridică la cinci milioane de euro şi vor fi finalizate în 2014.

Şi Antoanela Comşa este de părere că preţurile de construcţie de acum sunt mult mai mici, iar necesitatea de noi apartamente există. Devoltatorii nu sunt speriaţi că ultimele zile din acest an ar putea reprezenta sfârşitul programului Prima Casă, mâna de ajutor dată clienţilor şi companiilor imobiliare.

„Bineînţeles că ne gândim că programul Prima Casă ne-ar ajuta. Şi cred că guvernul ar trebui să aprobe şi pentru anii care vin acest program. Am vorbit cu câteva bănci şi cazurile de „default” pe acest tip de finanţare sunt practic zero. Cred că finanţarea prin acest program este preponderentă astăzi în rândul creditelor pentru achiziţionarea unei locuinţe, de când BNR a înăsprit condiţiile de acordare a creditelor ipotecare”, a mai declarat Comşa pentru ECONOMICA.NET. Reprezentantul companiei mai spune că speră ca până în luna martie a anului viitor să obţină finanţare pentru proiect, fie că vine de la acţionarii grupului, din vânzarea unir suprafeţe de teren sau din asocierea cu posibili parteneri locali.

Cine mai mizează pe apartamente

La începutul acestui an, companiile Tagor şi Patron Capital anunţau reluare planurilor de investiții în proiecte rezidenţiale în România, iar luna aceasta a fost lansat oficial proiectul Adora Urban Village din zona Şoseaua Alexandriei, care va cuprinde în total 12 blocuri cu 548 de locuinţe.

Lucrările la prima fază (foto) care va cuprinde 75 de apartamente au fost demarate. Estimările companiilor arată că aceastea vor fi date în folosintă în primăvara anului viitor. Cele două companii au semnat în 2007 un acord pentru dezvoltarea a 4.500 de locuinţe în România care prevedeau investiţii de 300 de milioane de euro.

Tot anul acesta, RPF Development, în parteneriat cu Europa Capital, companie controlată de grupul Rockefeller, a început construcţia proiectului Vitan Residence II din apropierea staţiei de metrou Mihai Bravu, şi care prevede construcţia a 400 de noi locuinţe cu preţuri ce pornesc de la 1.100 euro/mp.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...