Cine pierde şi cine câştigă din sistarea livrării de ţiţei iranian

Preşedintele companiei naţionale iraniene de petrol nu s-a abţinut să-i numească pe următorii care riscă să rămân fără ţiţei iranian: e vorba de Germania, Spania, Italia, Portugalia şi Olanda. Ameninţarea cu represalii din partea Teheranului survine după ce, în luna ianuarie, Uniunea Europeană a decis să instaureze începând cu 1 iulie un embargo pe aprovizionările cu petrol iranian, măsură luată în cadrul înăspririi sancţiunilor europene contra controvesatului program nuclear iranian, relateaza RFI Romania.

Cu alte cuvinte, oprirea livrărilor către Franţa şi Marea Britanie – poate şi altor state europene – este în mare parte simbolică. Dacă francezii şi britanici s-au întors deja către alte pieţe, sistându-şi cumpărăturile din Iran în perspectiva embargoului care va intra în vigoare peste patru luni de zile, nu la fel de uşor se va rezolva cazul altor state care depind mult mai mult de ţiţeiul iranian. Astfel, ţările de la Mediterană cum ar fi Italia, Spania şi Grecia, sunt primele cliente ale ţiţeiului iranian – 30% din importurile Greciei şi 13 procente din cele ale Italiei sunt de origine iraniană.

Anul trecut, Iranul a vândut circa 20% din exporturile sale către Uniunea Europeană. Dacă acest volum scade, Teheranul „nu va avea probleme să-şi vândă marfa în altă parte, întrucât cererea de ţiţei iranian a crescut pe pieţele internaţionale”, afirmă oficialii de la Teheran. În plus, acest petrol riscă să devină tot mai scump. Deja preţurile au atins cel mai înalt nivel după stoparea livrărilor către Franţa şi Marea Britanie.

În plus, petrolul iranian nu se duce cu prioritate spre sudul Europei, ci mai degrabă în Asia. Aşa cum spuneam, Uniunea Europeană şi în particular sudul Europei nu cumpără decât o cincime din exporturile iraniene. Primul client şi de departe al Iranului rămâne continentul asiatic. Nu trebuie uitat că Iranul este al doilea producător mondial de ţiţei din OPEC şi al treilea exportator de aur negru din lume: două treimi din exporturile iraniene au ca destinaţie patru mari ţări din Asia: China, Japonia, India şi Coreea de Sud.

Astfel, Iranul acoperă între 7 şi 10 procente din nevoile acestor ţări. Procentual, nu înseamnă mult, dar raportat la ceea ce consumă aceşti giganţi asiatici, e enorm. Comparativ, ceea ce cumpără Europa e nesemnificativ calculat în barili pe zi. Cu alte cuvinte, până ce Iranul va suferi cu adevărat din cauza embargoului european, va mai trece ceva vreme, răstimp şi resurse, de care fără îndoială vor profita alţi clienţi mai puţin reticenţi faţă de republica islamică.