Cine plăteşte factura de 40 mil. euro/an, preţul scutirii pentru marii consumatori de energie

Proiectul de act normativ referitor la scutirea marilor consumatori de energie electrică de a plăti 85% din cota de certificate verzi nu spune cine va plăti în locul lor. Cum "eolienii" ar da faliment dacă nu ar mai beneficia de schema de sprijin, cel mai probabil contravaloarea ceritificatelor va fi plătită de la bugetul de stat.
Economica.net - mie, 23 apr. 2014, 21:09
Cine plăteşte factura de 40 mil. euro/an, preţul scutirii pentru marii consumatori de energie

Marii consumatori de energie electrică ar putea fi scutiţi de 85% din cantitatea de certificate verzi pe care trebuia să le cumpere pentru a susţine producţia de energie electrică din surse regenerabile, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Economiei. Textul proiectului nu răspunde însă la o întrebare de bază: Cine va plăti contravaloarea certificatelor verzi?

Există trei posibilităţi: cele 85% din certificate ar putea să nu mai fie acordate producătorilor de energie din surse regenerabile, care astfel ar marca pierdere, certificatele să fie acordate în continuare producătorilor, iar preţul lor să fie suportat de ceilalţi consumatori, inclusiv populaţia, şi a treia variantă: producătorii să primească de la bugetul de stat sumele echivalente pe care nu le mai primesc după ce va intra în vigoare excepţia pentru marii consumatori.

L-am întrebat pe ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, ce soluţie va alege Guvernul.

„Producătorii de regenerabile cred că vor intra cu toţii în faliment într-o astfel de situaţie, şi să plătească ceilalţi consumatori nu este viabil. Soluţia pe care o întrevăd şi care este cea corectă este ca totul să fie fie suportat de la bugetul de stat. Eu mi-aş dori să ajutăm marii consumatori să rămână competitivi, şi sper ca dl. Niţă (ministrul economiei, iniţiatorul proiectului de act normativ-n.red.) şi cei de la Finanţe să găsească resursa necesară pentru acordarea acestei excepţii” a declarat pentru ECONOMICA.NET ministrul delegat pentru Energie, care a repetat însă că de această problemă se ocupă Ministerul Economiei.

Marii consumatori de energie din România vor putea achiziţiona cu până la 85% mai puţine certificate verzi decât erau obligaţi până acum, se arată într-un proiect de Hotărâre de Guvern. Astfel, consumatorii ale căror costuri cu energia reprezintă mai mult de 20% din totalul costurilor vor fi exceptaţi de la plata a 85% din certificatele verzi.

Cei a căror intensitate energetică este cuprinsă între 10% şi 20% vor fi scutiţi de 60% din certificate, iar cei cu o intensitate cuprinsă între 5% şi 10% pot achiziţiona doar 40% din ce erau obligaţi până acum. Schema de sprijin are o valabilitate de 10 ani şi se va aplica ulterior aprobării de către Comisia Europeană. Exceptarea de la plata certificatelor verzi se va face pe baza unor criterii clar stabilite, precum punerea în aplicare a unor măsuri de creştere a eficienţei energetice; menţinerea locurilor de muncă pe durata schemei; încheierea de parteneriate cu instituţiile de învăţământ pentru creşterea pregătirii profesionale şi atragerea de personal calificat.

Citeşte şi:

Ministrul Energiei: Nu vom mai încuraja nici un proiect nou în regenerabile, nu ne mai permitem

Care e nota de plată

Potrivit unui calcul făcut ieri de Ziarul Financiar pe baza prognozelor de consum de la ANRE şi a datelor referitoare la consumul industriei energointensive, valoarea totală a certificatelor pe care industria ar urma să nu le mai plătească se ridică la circa 40 de milioane de euro, pe an, la valoarea minimă a certificatului verde Cel mai mare important beneficiar al schemei de sprijin este producătorul de aluminiu Alro Slatina, care este cel mai mare consumator de electricitate din România, dar de acest ajutor ar putea beneficia până la 100 de companii industriale, potrivit chiar notei de fundamentare a actului normativ.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul azer al Transporturilor, Rashad Nabiev, susține că avionul căzut în Kazahstan a fost lovit din exterior și că ancheta se va concetra pe tipul de armă folosit
Ministrul azer al Transporturilor, Rashad Nabiev, susține că avionul căzut în Kazahstan a fost lovit din exterior și ...
Guvernul azer a făcut public referire la o armă folosită împotriva avionului de pasageri care s-a prăbuşit la începutul acestei săptămâni în apropiere de oraşul Aktau din Kazahstan,......
Republica Moldova își va reduce de la 1 ianuarie 2025 exporturile de energie electrică
Republica Moldova își va reduce de la 1 ianuarie 2025 exporturile de energie electrică
Republica Moldova a anunţat vineri că de la 1 ianuarie va reduce exporturile de energie şi va introduce măsuri pentru ...
Bugetarii care au câștigat procese cu statul vor primii banii cuveniți eșalonat, în cinci ani
Bugetarii care au câștigat procese cu statul vor primii banii cuveniți eșalonat, în cinci ani
Personalul angajat la stat care are de primit bani după ce au câștigat procesele cu statul vor primi sumele eșalonat, ...
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna ...