Fermierii afectați de secetă la care ajung cele mai mari despăgubiri. Al doilea pe listă este nașul lui Valentin Dragnea
Primele zece exploatații agricole în funcție de valoarea despăgubirilor pe care urmează să le primească de la stat pentru că au fost afectate de secetă în proporție de peste 30% vor încasa împreună 36,7 milioane de lei, adică 4 % din valoarea totală alocată despăgubirilor. Jumătate dintre aceste companii exploatează integral sau preponderent teren al statului, luat în arendă sau concesiune de la Agenția Domeniilor Statului.
Bugetul pentru schema de ajutor de stat este de 850 de milioane de lei pentru un număr de aproximativ 34.400 de fermieri şi o suprafaţă afectată de aproximativ 1,6 milioane de hectare.
Astfel, Agricost SRL, compania care exploatează cea mai mare suprafață arabilă din țară, în Insula Mare a Brăilei, va primi și cele mai mari despăguburi de la stat, urmare a secetei care le-a afectat culturile înființate în toamna anului trecut, potrivit unui clasament realizat de către APIA la solicitarea ECONOMICA.NET.
Agricost, controlată începând cu 2018 de către compania Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, exploatează în total în jur de 57.000 de hectare luate în arendă de la Agenția Domeniilor Statului și va primi drept despăgubiri 11,7 milioane de lei.
Afectate de secetă în proporție de peste 30% au fost și companiile controlate de omul de afaceri Paul Florin Stănescu, nașul de cununie al lui Valentin Dragnea, fiul fostului lider PSD Liviu Dragnea. Este vorba despre A&S International 2000 SRL și Agrozootehnica Pietroiu SA care vor încasa împreună aproximativ 6 milioane de lei.
A&S International 2000 SRL este deținută, potrivit termene.ro, de Roșu Alexandra Cristina și administrată de Stănescu și exploatează, potrivit unor date ale Agenției Domeniilor Statului (ADS) din 2019, 8.127 de hectare de teren. Compania a raportat în 2019, conform datelor Ministerului de Finanțe, o cifră de afaceri de 45,5 milioane de lei, un profit de 3,3 ori mai mare decât cifra de afaceri, adică 153,8 milioane de lei. O explicație ar putea fi că există și venituri precum cele referitoare la producția de mobilizări, venituri din subvenții din exploatare, venituri aferente costului producției în curs de execuție care nu sunt cuprinse în cifra de afaceri. De altfel, și în 2018, firmele lui Stănescu au fost în topul celor mai profitabile companii din domeniu.
Agrozootehnica Pietroiu SA , un business de 64,8 milioane de lei, profit de 16,5 milioane de lei și 97 de angajați este controlată, din datele termene.ro, de Stănescu Doina Mariana și Stănescu Paul Florin și exploata la începutul lui 2019 o suprafață de 6.324 de hectare în județul Călărași.
Urmează Intercereal SA Ialomița, cea mai mare exploatație pe teren al statului din Ialomița, care va fi despăgubită cu 3,69 de milioane de lei. Din informațiie ECONOMICA.NET, compania avea în arendă de la ADS aproximativ 10.400 de hectare și este controlată de omul de afaceri Augustin Oancea, prin Tinmar Energy, unul dintre cele mai mari afaceri din energie.
Andra Internațional SRL, controlată potrivit termene.ro de către familia primarului Valu lui Traian județul Constanța, Florin Mitroi, va fi despăgubită cu 3,29 milioane de lei. Compania a terminat 2019 cu o cifră de afaceri de 77,8 milioane de lei, profit de 6,3 milioane de lei și 145 de angajați.
Sursa: APIA
Amintim că Guvernul a aprobat acordarea unei scheme de ajutor pentru producătorilor agricoli care au inființat culturi agricole în toamna anului 2019 și au fost afectați de secetă. Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care au înfiinţat în toamna anului 2019 următoarele culturi: grâu-925 de lei pe hectar, secară-925 de lei, triticale-805 lei pe hectar, orz-912 lei pe hectar, orzoaică-951 de lei pe hectar, ovăz-772 ore pe hectar, rapiţă-1002 lei pe hectar.
Beneficiarii trebuie să îndeplinescă cumulativ următoarele condiţii:
-să deţină proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iunie inclusiv, în care procentul de calamitare este de peste 30% aferent culturii calamitate;
-suprafaţa calamitată să reprezinte un procent de peste 30% din suprafaţa totală declarată în Cererea unică de plată în anul 2020, aferentă culturii calamitate;
-să fie înregistraţi în evidenţele APIA în anul 2020, cu Cerere unică de plată 2020;
-nu se afla în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare sau în faliment la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Menționăm că, potrivit Regulamemtelor europene, APIA nu poate oferi informații despre suprafețele pe care companiile le-au declarat calamitate.