Cine sunt maghiarii de la Indotek Group, cumpărătorii mallului Promenada Târgu Mureş
Mallul românesc include peste 80 de magazine, un cinema cu opt săli, iar printre chiriașii ancoră sunt Auchan, Leroy Merlin, Decathlon sau Media Galaxy. Promenada (anterior European Retail Park) a fost dezvoltat de fondul de investiții BelRom în urma unei investiții de 60 milioane de euro și a fost inaugurat în octombrie 2007 și achiziționat de AEW în ianuarie 2008 pentru 92 de milioane de euro.
Mallul a fost vândut de AEW către Indotek, într-o tranzacție complexă care a inclus și clădirea office America House din București de circa 28.000 mp, achiziționată de grupul de investiții american Morgan Stanley în parteneriat cu un grup de investitori israelieni condus de David Hay, fost director de țară pentru România al AFI Europe.
Investițiile Indotek
Grupul Indotek este prezent și pe piața rezidențială cu mai multe proiecte. Grupul maghiar a intrat inițial pe piața de gestionare a creanțelor, activitatea principală a grupului este achiziția de creanțe corporative și activități de antrenament aferente, care l-a apropiat, mai ales în perioada crizei, de pața imobiliară.
Portofoliul imobiliar al grupului Indotek include, printre altele, peste 20 de clădiri de birouri, cum ar fi clădirea de birouri EMKE sau clădirea de birouri Docus Street Focus Point, 20 de centre comerciale rurale, mai multe hoteluri, inclusiv Hotelul Gellért și mai multe proiecte logistice. De asemenea, grupul gestionează o parte semnificativă a proprietăților industriale ale fostei Csepel Works.
În 2014, Indotek Group a început extinderea portofoliului său pe piața imobiliară comercială. Ca urmare a achiziției recente, grupul operează acum 20 de centre comerciale în Ungaria, și unul în România, iar printre ele se numără Alba Plaza din Székesfehérvár, Szeged Plaza și Zala Plaza din Zalaegerszeg.
Grupul a înființat companii sau fonduri de proiecte individuale pentru a gestiona fiecare proprietate, astfel încât grupul Indotek deține un număr de aproximativ 150 de filiale de administrare a proprietății.
Alte companii imobiliare maghiare prezente pe piața românească sunt Futureal, care a dezvoltat și finalizat mallul de circa 32.000 mp Gold Plaza din Baia Mare, preluat acum de Immofinanz și redenumit Vivo! Compania e acum prezentă în România doar prin divizia sa rezidențială Cordia, care dezvoltă proiectul Parcului20 în zona Expoziției din Capitală și tatonează piața și cu divizia office care caută terenuri pentru dezvoltare.
O altă companie maghiară prezentă în România a fost Trigranit, care a încercat să dezvolte proiectul de un miliard de euro Esplanada din Capitală, în parteneriat public-privat, dar a eșuat și s-a retras din România. Trigranit dezvoltase anterior Polus Cluj-Napoca, mall de 61.000 mp, iaugurat în 2007 și preluat tot de Immofinanz și trasformat în Vivo! Cluj-Napoca.
Un alt mall al Trigranit, Polus Constanța a intrat tot în portofoliul Immofinanz și și-a schimbat numele de două ori în timp, devenind întâi Maritimo Shopping Center și apoi Vivo! Constanța, după ce austriecii au implementat brandul Vivo! în toate mallurile sale.