Cine sunt miliardarii americani care îi dau bani lui Papalekas să investească în imobiliarele româneşti
Compania Globalworth, fondată de omul de afaceri Ioannis Papalekas, unul dintre cei mai discreţi investitori de pe piaţa imobiliară din România, a atras două mari fonduri de investiţii. Este vorba de York Capital Management şi Oak Hill Advisors. Fiecare dintre ele administrează active de peste 21 de miliarde de dolari.
Cele două fonduri vor prelua creditul contractat de Globalworth luna trecută, în valoare de 65 de milioane de euro. Conversia acestei preluări în acţiuni la Globalworth se va realiza până pe 18 decembrie 2014, atunci când împrumutul ajunge la maturitate. În plus, acestea vor investi în compania lui Papalekas, care va folosi banii pentru noi achiziţii.
Compania are în plan realizarea unui plasament privat de acţiuni în luna aprilie, pentru a finanţa noi achiziţii pe piaţa imobiliară din România, se arată în cel mai recent anunţ al companiei.
„Suntem încântaţi că am securizat deja un capital de 95 de milioane de euro de la York Capital Management şi Oak Hill Advisors, doi dintre cei mai mari şi cei mai reputabili investitori financiari. Investiţia semnificativă pe care o fac în companie reprezintă o confirmare puternică a progreselor remarcabile realizate de la listare şi un vot pozitiv de încredere în calitatea portofoliului Globalworth, puterea echipei de management şi perspectivele de viitor ale companiei”, a declarat Geoff Miller, preşedintele Globalworth.
Cine se află în spatele celor două fonduri de investiţii
Oak Hill Advisors este doar una dintre firmele fondate de miliardarul Robert Bass, 66 ani, a cărui avere este estimată la 2,91 miliarde de dolari şi care ocupă locul 220 în topul Forbes al celor mai bogaţi americani. Robert şi cei trei fraţi au moştenit în urmă cu 40 de ani averea de la unchiul lor, Sid Richardson, un magnat al petrolului din Texas.
Dintre toţi fraţii, Robert a avut cel mai mare succes financiar: la începutul anilor ’90 a fondat compania Oak Hill, care de atunci a crescut în patru operaţiuni separate, cu un total de active administrate de peste 35 de miliarde de dolari. Robert mai este şi preşedintele Aerion, un start-up în industria aviatică, care încearcă să construiască primul avion de business supersonic. În 2012 şi-a cumpărat un apartament în Manhattan, unde este vecin cu Rupert Murdoch şi pentru care a plătit 42 de milioane de dolari. Anul trecut, el şi soţia sa Anne au donat 50 de milioane de dolari Universităţii Duke pentru a sprijini studiile interdisciplinare destinate să abordeze probleme complexe ale societăţii.
Fondatorul York Capital Management, James Dinan, 54 de ani, se află pe locul 301 în rândul celor mai bogaţi americani, potrivit Forbes, cu o avere estimată la 2,04 miliarde de dolari. Printe companiile în care fondul de investiţii York Capital a ales să investească se numără T-Mobile, General Motors, W.R. Grace&Co, Hertz Global Holdings sau American Airlines.
Dinan şi-a făcut studiile la Harvard Business School şi şi-a început cariera la banca de investiţii Donaldson, Lufkin & Jenrette. În 1987, în Lunea Neagră (nr. – 19 octombrie, ziua în care indicele Dow Jones a înregistrat cel mai mare declin din istorie) şi-a pierdut toate economiile, iar de atunci foloseşte rar datorii. În 1991 a lansat York Capital cu 3,6 milioane de dolari de la foştii lui colegi de muncă. În septembrie 2010 a vândut 33% din York Capital către Credit Suisse. Dinan poartă aparat auditiv, deoarece în copilărie i s-a administrat streptomicină pentru febră.
Cum vrea Papalekas să folosească 200 de milioane de euro
Globalworth are nevoie de 23 de milioane de euro pentru portofoliul curent, în principal pentru dezvoltarea de proiecte. Alte 94 de milioane de euro vor fi folosite pentru achiziţii şi dezvoltarea de noi proiecte, dar şi 18 milioane de euro pentru achiziţia şi dezvoltarea altor proiecte.
CITEŞTE ŞI Papalekas vrea să cumpere cu 43 de milioane de euro sediul UniCredit din nordul Capitalei
65 de milioane de euro se vor duce pe plata creditului luat de la UBS, se mai arată în anunţul companiei, din 25 martie.