Cine sunt noii membri ai Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica pentru următorii patru ani – surse

Acționarii Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică al țării, au decis componența viitorului Consiliu de Supraveghere (CS) al companiei, potrivit unor surse apropiate situației.
Mihai Nicuţ - mar, 28 mart. 2023, 15:50
Cine sunt noii membri ai Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica pentru următorii patru ani – surse

Iată componența noului CS, potrivit surselor noastre:

Avram Silviu-Răzvan (numire nouă)

Borbély Karoli (a făcut parte și din vechile CS, din 2017 ocupă funcția la Hidroelectrica, în prezent este Public Affairs Director la Orange Romania Communications)

Mihai Mihalache (director general în Ministerul Energiei, actualmente președinte al CS Hidroelectrica)

George Niculescu (numire nouă, secretar de stat în Ministerul Energiei)

Carmen Radu (director general la Compania de Investiții și Dezvoltare Sector 1, face parte din actualul CS, este în această poziție din 2019)

Toniuc George Marius (numire nouă, avocat cunoscut)

Daniel Naftali (analist la Franklin Templeton Investment Management, reprezentat al Fondului Proprietatea, este în actualul CS).

Membri CS au fost numiți de acționari cu concursul unei firme de recrutare specializate, conform celebrei OUG 109. Nu știm încă cine va fi președintele CS.

Una dintre principalele atribuții ale CS Hidroelectrica pentru viitorul apropiat este numirea noului Directorat al companiei, în condițiile în care mandatele actualilotr directori, numiți acum patru ani, expiră în această vară.

Cei cinci directori ai companiei, selectați atunci, cu contract de mandat sunt Bogdan Badea, președinte, și Marian Bratu, Răzvan Ionuț Pătăliu, Radu Cristian Pop (înlocuit între timp cu Andrei Gerea) și Cristian Vladoianu – membri.

Hidroelectrica este cel mai mare producator de energie verde din țara noastră, având o cota de piață de cca. 28%, realizată cu o producție medie anuală de 15,7 TWh livrați în rețea. De asemenea, Hidroelectrica este cea mai profitabilă companie românească, având un portofoliu de 187 de hidrocentrale, cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW. La toate acestea se adaugă parcul eolian Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

Compania, controlată 89% de stat prin Ministerul Emergiei, cu Fondul Proprietatea unic acționar minoritar, a înregistrat în 2022 un profit net de patru  miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A5 București – Giurgiu: A fost admisă contestația la licitația pentru studiul de fezabilitate
Autostrada A5 București – Giurgiu: A fost admisă contestația la licitația pentru studiul de fezabilitate
Consilul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis, în parte, contestația Activ Proiectare la licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate al drumului de mare viteză......
Trump, în vizită în Texas după inunațiile catastrofale care au afectat statul, respinge criticile la adresa sistemului de alertă și spune că atât s-a putut face în aceste condiții
Trump, în vizită în Texas după inunațiile catastrofale care au afectat statul, respinge criticile la adresa sistemului ...
Preşedintele american Donald Trump a vizitat vineri zonele afectate de inundaţiile devastatoare din statul Texas şi a ...
O judecătoare interzice administrației Trump să aresteze migranți în California pe bază de criterii rasiale
O judecătoare interzice administrației Trump să aresteze migranți în California pe bază de criterii rasiale
O judecătoare a ordonat vineri administraţiei preşedintelui Donald Trump să oprească raidurile migratorii arbitrare ...
Washingtonul impune sancțiuni împotriva președintelui cubanez Miguel Diaz-Canel, la patru ani după protestele istorice care au zguduit regimul comunist
Washingtonul impune sancțiuni împotriva președintelui cubanez Miguel Diaz-Canel, la patru ani după protestele istorice ...
Statele Unite au anunţat vineri sancţiuni fără precedent împotriva preşedintelui cubanez, Miguel Diaz-Canel (foto), ...