Cinteză, BNR: Săptămâna asta se discută fuziunea a două bănci de la noi. Nu sunt greceşti
„Există nişte discuţii, săptămâna asta sunt discuţii cu două bănci care se tatonează una pe alta. Există o compatibilitate puternică între portofoliile şi practicile lor. Acţionarul uneia doreşte, acţionarul celeilalte şi da şi nu (…) Părerea mea e că vom avea şi fuziuni”, a declarat Cinteză.
Acesta nu a dorit să precizeze numele băncilor care fac obiectul posibilei tranzacţii, dar a precizat că băncile sunt una de talie mică spre medie, în timp ce cealaltă are o cotă de piaţă mai mică.
„Una e din grupul 2 de bănci, cu o cotă de piaţă 1-5%, şi cealaltă din grupul 3, adică o cotă de piaţă mai mică de 1%. Niciuna din Grecia”, a mai declarat Cinteză.
Acesta este de părere că numărul de bănci din România pare cam mare, în condiţiile limitările surselor de finanţare.
Dacă ne raportăm la clasamentul după active de la nivelul primului semestru din 2013, ultimele date disponibile, şi eliminăm băncile greceşti de pe listă, atunci una dintre bănci ar trebui să fie, în ordine descrescătoare, ING Bank, Volksbank, Garanti Bank, Credit Europe Bank, Intesa Sanpaolo, OTP Bank, Banca Italo-Romena. La limită, cu o cotă de 1%, intră şi Banca Comercială Carpatica – singura bancă cu acţionariat românesc din această categorie – al cărei acţionar majoritar are probleme cu justiţia în acest moment, fiind arestat preventiv în dosarul Carpatica Asig. BCC este listată la Bursa de Valori Bucureşti.