Ciocniri la ONU între SUA şi Rusia din cauza escaladării războiului din Siria
Rebelii sirieni au cucerit Alep săptămâna trecută, în urma unui atac iniţiat de gruparea Hayat Tahrir al-Sham. Cunoscută în trecut sub numele Frontul Nusra, aceasta a fost aripa oficială a Al Qaeda în Siria până când 2016, când cele două organizaţii au rupt legăturile. Gruparea se află pe lista de sancţiuni a Consiliului de Securitate al ONU, scrie Agerpres.
Ambasadorul adjunct al SUA la ONU, Robert Wood, a cerut o detensionare a luptelor în Siria şi protejarea civililor. De asemenea, el şi-a exprimat preocuparea că ofensiva rebelă este condusă de Hayat Tahrir al-Sham.
„Faptul că HTS este listată ca organizaţie teroristă de SUA şi ONU nu justifică noile atrocităţi comise de regimul Al-Assad şi de susţinătorii săi ruşi”, a declarat Wood, acuzând forţele preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi Rusia că provoacă victime civile prin atacuri asupra şcolilor şi spitalelor.
„Sunteţi incapabil să daţi dovadă de curaj pentru a condamna un atac terorist clar asupra civililor paşnici în oraşe siriene paşnice”, i-a replicat ambasadorul rus la ONU Vasili Nebenzia.
„Nu există iluzii că Washingtonul va fi vreodată dispus să combată cu sinceritate terorismul internaţional. Ca să fiu sincer, suntem încântaţi că suntem de cealaltă parte a baricadei acum faţă de voi”, a mai afirmat diplomatul rus.
Wood i-a replicat lui Nebenzia că nu este „în poziţia de a ne da lecţii despre acest lucru” pentru că Moscova „susţine regimuri care sponsorizează terorismul în întreaga lume”.
„SUA s-au luptat timp de decenii cu flagelul terorismului şi vor continua să facă acest lucru”, a spus el.