Ciocolata e în criză. Inflaţia afectează vânzările din Europa
Volumele de vânzări ale Barry Callebaut AG au scăzut cu 2,7% în primele nou luni ale exerciţiului fiscal curent, a anunţat joi compania. Acţiunile acestei companii, care produce dulciuri pe care firme precum Hershey şi Nestle îşi pun propria lor etichetă, au scăzut cu până la 2% în timp ce cotaţiile futures la cacao au scăzut joi la Bursa de la Londra până la cel mai redus nivel din ultimele două săptămâni, scrie Agerpres.
Aceste rezultate arată modul în care piaţa de ciocolată începe să încetinească după ce şi-a revenit din pandemie. Cheltuielile pentru articole care nu sunt esenţiale, cum este ciocolata, au scăzut pe măsură ce consumatorii se confruntă cu o criză a costului vieţii şi creşterea costurilor cu împrumuturile.
„Am constatat o diminuarea a volumelor într-un context de inflaţie persistentă care a afectat cererea consumatorilor. Volumele noastre sunt în linie cu tendinţa generală de scădere a pieţei de ciocolată”, a declarat directorul general de la Callebaut, Peter Feld.
Barry Callebaut a anunţat anterior că vânzările sale au avut de suferit în primele şase luni ale anului fiscal, pe fondul presiunilor inflaţioniste şi al închiderii fabricii de la Wieze. Cu toate acestea, grupul se aşteaptă la o creştere uşoară a volumelor pentru întregul an. Însă pentru ca acest lucru să se întâmple compania are nevoie de o revenire a volumelor de vânzări cu 8% în ultimul trimestru al anului fiscal, o provocare în condiţiile în care preţurile mai mari la ciocolată afectează cererea, potrivit analistului de la Bloomberg Intelligence, Diana Gomes.
Cotaţiile la cacao au crescut cu aproximativ 17% la Bursa de la Londra în acest an, atingând cea mai ridicată valoare din ultimii 13 ani la începutul acestei luni, pe fondul îngrijorărilor cu privire la recoltele din Africa de Vest. Acest avans a dus la creşterea preţurilor la batoanele de ciocolată şi a redus marjele producătorilor.
Datele publicate joi mai arată că activitatea de procesare a boabelor de cacao în Europa, principala regiune consumatoare, a scăzut cu 5,7% în al doilea trimestru din acest an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Potrivit European Cocoa Association, în al doilea trimestru din acest an au fost procesate 343.283 de tone de boabe de cacao, cel mai redus nivel pentru orice trimestru de după 2020.
Datele cu privire la activitatea de procesare în America de Nord şi Asia vor fi publicate săptămâna următoare. Cu toate acestea, există semnale că cererea de ciocolată rezistă mai bine pe aceste pieţe, în condiţiile în care americanii sunt dispuşi să cheltuie pentru ciocolată chiar dacă, din cauza costurilor mai mari, primesc mai puţină ciocolată pentru aceiaşi bani, potrivit datelor firmei de cercetare Euromonitor International Ltd.