Ciolacu: Proiectul de buget pe 2018 şi HG privind salariul minim de 1.900 de lei vor fi discutate săptămâna viitoare de Guvern

Economica.net
28 11. 2017
salariu_75854855775_27760100

‘La buget, săptămâna viitoare sperăm să intre în şedinţa de Guvern. (…) Din ce a spus domnul prim-ministru o să intre săptămâna viitoare, o să fie înaintat’, a declarat Ciolacu, la Palatul Victoria.

Întrebat de ce nu va discuta Guvernul în această săptămână proiectul de buget, Ciolacu a precizat: ‘Pentru că nu avem avizele’.

Totodată, chestionat dacă hotărârea de Guvern prin care salariul minim va fi majorat la 1.900 de lei va fi adoptată în şedinţa din această săptămână a Executivului, Ciolacu a răspuns: ‘Nu intră mâine. Va intra săptămâna viitoare, fiindcă trebuie să treacă termenul de transparenţă, de 30 de zile. Este una dintre legile care au întârziat intrarea bugetului în acest moment’.