Ciolacu anunţă vouchere pentru inovaţie şi ajutor de minimis de până la 250.000 de lei pentru fiecare firmă nou înfiinţată, în cadrul Programului Start-up Nation
„Aplicăm în premieră o soluţie modernă în domeniul noilor tehnologii – vouchere pentru inovare, introduse de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Aceste vouchere vor conduce la accelerarea transferului tehnologic între organizaţiile de cercetare şi IMM-uri”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri, în şedinţa de guvern, scrie Agerpres.
Premierul a precizat că programul, în sumă totală de 8 milioane de lei, este un program-pilot care va fi extins în viitor.
De asemenea, bugetul Ministerului Economiei va fi majorat cu 100 milioane de lei pentru a susţine Programul Start-up Nation, a declarat, miercuri, prim-ministrul Marcel Ciolacu.
„Susţinem, în egală măsură, şi investiţiile private. Oferim unui număr de 500 de antreprenori calificaţi în Programul Start-up Nation ajutorul de minimis obţinut. Majorăm bugetul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului cu 100 de milioane de lei. Acordăm un sprijin de până la 250.000 de lei pentru fiecare firmă nou înfiinţată, pe baza criteriilor stabilite de lege”, a afirmat Marcel Ciolacu în şedinţa de guvern.