Ciolacu: Avem suficienţi bani europeni, în acest moment, intraţi în România
„Avem bani suficienţi în acest moment intraţi în România. Important este să gestionăm investiţiile. După şedinţa de Guvern de joi voi avea iarăşi întâlnire cu fiecare ministru pe fiecare proiect în parte din PNRR şi pe fiecare jalon în parte”, a declarat Ciolacu, luni, la sediul central al PSD, scrie Agerpres.
El a adăugat că ministrul Fondurilor Europene a avut, deja, aceste şedinţe individuale cu toate staff-urile tehnice.
„Totul este într-o dinamică. Anumite proiecte le putem schimba în funcţie de priorităţi, dar nu te poţi duce la Comisie, dacă nu ai şi argumente şi explicaţii foarte clare unde se pot cheltui banii mai repede. Cum e M4 cu M6. M4 e mult mai avansat, M6 – e foarte puţin probabil că vom cheltui banii pe metroul de la Cluj până atunci”, a precizat Marcel Ciolacu.