Ciolacu, despre modificarea pragului de impozitare la microîntreprinderi: Nu vom pierde bani din PNRR. Decizia va fi luată după ce voi discuta în coaliţie, direct cu preşedintele PNL

11 10. 2024
ciuca ciolacu

El a răspuns astfel întrebat câţi bani riscă să piardă România în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Comisiei Europene pe tema cererii de plată nr. 3 din PNRR, una din solicitările CE fiind modificarea pragului cifrei de afaceri de încadrare la impozitul pe venitul microîntreprinderii, scrie Agerpres.

„Nu riscăm nimic, nu riscăm să pierdem niciun euro. Sunt două sume la Ministerul Transporturilor, e cea cu metroul de la Cluj, şi încă o sumă, nu ştiu ce erate care nu au fost transmise din SEAP în JUE, ceva foarte tehnic, pe care le-am trimis, din nou, în discuţie la nivel tehnic, dar amândouă sunt pe loan, sunt pe împrumut. Cu alte cuvinte, România nu pierde niciun leu, niciun euro din cererea de plată nr. 3, din granturi. Ei ne dau un delay de 6 luni de zile ca să închidem procedurile, altfel, dacă şi cu parcă pot să facă multe. Eu vă spun un singur lucru, tot ce era la companiile de la Transporturi şi-au dat demisia imediat, tot ce era AMEPIP şi-au dat imediat demisia, unde am fi putut pierde bani. Sperăm ca şi la Energie să se întâmple acelaşi lucru. Oricum, declanşez proceduri la toate, oricum aducem companii, oricum am cerut la Comisia Europeană chiar să-mi trimită un expert în selecţia pe OUG 109”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a repetat că este exclus ca România să piardă vreun euro.

„Dacă am fi avut nişte miniştri mai implicaţi, şi care ar fi înţeles că nu mai merge cu şmecheria în 2024, acum nu am fi avut această problemă”, a completat Ciolacu.

Referitor la modificarea pragului la microîntreprinderi, premierul a precizat că va avea o discuţie în coaliţia de guvernare pe acest subiect.

„Vom avea o discuţie în coaliţie, presupun că va fi una din rarele discuţii pe care o să le am direct cu domnul preşedinte Nicolae Ciucă. Avem timp 6 luni. (…) Comisia Europeană a propus ceea ce este în toată Europa, este nivelul plătitorilor de TVA”, a declarat Ciolacu.