Ciolacu este ferm convins că va găsi soluții pentru a soluționa revendicările salariaților din Sănătate

15 06. 2023
Sanitas

„Mâine avem prima întâlnire cu fostul ministru al Finanţelor şi cu noul ministru. Luni am solicitat domnului guvernator Mugur Isărescu să găsească disponibilitate de a avea întâlnire şi la Guvern. După ce vom detalia toate aceste lucruri, sunt ferm convins că o să vin să vi le explic (…). Sunt ferm convins că vom găsi împreună soluţii”, a precizat joi Ciolacu, răspunzând unei întrebări.

El a menţionat că a avut o întâlnire pe această temă cu un reprezentant al unui sindicat din Sănătate, împreună cu fostul prim-ministru Nicolae Ciucă, întrevedere în cadrul căreia s-au negociat anumite lucruri.

„Există două sindicate în Sănătate, eu cu domnul fost prim-ministru Nicole Ciucă ne-am văzut cu un singur reprezentant al unui sindicat, va urma să avem această întâlnire. S-au făcut, s-au încheiat lucrurile şi au trecut prin şedinţa de Guvern la Anexa 2, s-au negociat anumite lucruri care să se prindă în următoarele şedinţe de guvern”, a punctat Ciolacu