Ciolacu: Guvernul va aloca până la 10.000 de lei drept ajutoare de urgență pentru ficare familie afectată de inundații. Va fi instituită stare de alertă în județele Galați și Vaslui

16 09. 2024
Ciolacu

„Evident, prioritatea o reprezintă efectuarea urgentă a lucrărilor de reparaţii, atât la casele şi anexele distruse, cât şi la drumuri, poduri şi alte obiective de infrastructură locală. De aceea, la propunerea prefecţilor de Galaţi şi Vaslui, sunt în curs procedurile obligatorii pentru ca Ministerul Afacerilor Interne să instituie starea de alertă la nivelul celor două judeţe. Astfel, autorităţile locale se pot mişca rapid pentru a contracta lucrări şi servicii în termen extrem de scurt”, a precizat Ciolacu în şedinţa extraordinară de guvern.

Guvernul va aloca un ajutor de urgenţă de până la 10.000 de lei familiilor afectate de inundaţii din judeţul Galaţi, a informat, luni, premierul Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei extraordinare a Executivului, convocată pentru a se lua măsuri de sprijin pentru persoanele sinistrate.

„Aşa cum le-am promis zilele trecute familiilor afectate de inundaţii din Galaţi, alocăm azi primele sume pentru a compensa o parte din pagubele suferite. Fiecare familie afectată va primi un ajutor de urgenţă din partea Guvernului de maxim 10.000 de lei. În cazul acelor familii care şi-au pierdut pe cineva drag, aprobăm un ajutor suplimentar de 10.000 de lei. Suma totală a acestui prim ajutor este de 100 de milioane de lei. Este un gest obligatoriu de solidaritate faţă de românii încercaţi greu de soartă”, a transmis prim-ministrul.

Cadrul legislativ adoptat luni va permite intervenţii similare în orice altă zonă, dacă va fi necesar, a menţionat premierul.

El a precizat că elevii vor putea învăţa, temporar, în patru clădiri modulare, care vor fi operaţionalizate „rapid” de către Ministerul Educaţiei şi autorităţile locale.

„Dorim ca toţi copiii din comunele afectate să poată merge în continuare la şcoală. Sunt localităţi unde şcolile au fost grav avariate. De aceea aprobăm eliberarea urgentă de la rezervele statului a patru clădiri modulare în care copiii pot învăţa temporar până când situaţia revine la normal. Autorităţile locale împreună cu Ministerul Educaţiei se ocupă şi vor operaţionaliza rapid aceste şcoli temporare”, a spus premierul.

Marcel Ciolacu a mulţumit instituţiilor şi locale centrale implicate în gestionarea efectelor inundaţiilor.

„Sunt mii de pompieri, militari, poliţişti, medici şi angajaţi din administraţiile locale care au muncit non-stop de aproape 72 de ore. În numele tuturor, îi asigur pe locuitorii afectaţi de inundaţii că nu ne vom opri până când nu vom repara şoselele şi podurile din zonă, până când nu vom reface toate locuinţele distruse, astfel încât viaţa lor să revină cât mai aproape de normal.

Pe agenda şedinţei de guvern de luni figurează două proiecte de hotărâre. Primul vizează acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru combaterea efectelor fenomenelor meteorologice deosebite produse zilele acestea, precum şi pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

Al doilea proiect se referă la acumularea unor stocuri de urgenţă în rezerva de stat pentru continuarea activităţilor şcolare în localităţile afectate de fenomenele meteorologice extreme.