Ciolacu: I-am cerut secretarului general al NATO să sprijine suplimentarea şi întărirea prezenţei aliate în România

Premierul Marcel Ciolacu a informat, luni, că i-a solicitat secretarului general al NATO, Mark Rutte, să sprijine suplimentarea şi întărirea prezenţei militare aliate în România, ca un demers "indispensabil" pentru o descurajare credibilă a ameninţărilor ruseşti, dar şi consolidarea posturii organizaţiei pe Flancul estic, la Marea Neagră.
AGERPRES - lun, 18 nov. 2024, 16:39
Ciolacu: I-am cerut secretarului general al NATO să sprijine suplimentarea şi întărirea prezenţei aliate în România

Ciolacu, aflat în vizită la Bruxelles, a avut o întâlnire cu Rutte, la sediul Alianţei Nord-Atlantice.

„L-am asigurat pe domnul secretar general, în cadrul acestei prime întâlniri cu un oficial român, de întreg sprijinul Guvernului pe care îl conduc şi al meu personal pentru îndeplinirea mandatului său atât de important. Am simţit solidaritatea domnului Rutte din primele clipe ale mandatului, când a dat o declaraţie fermă de sprijin pentru România în contextul incidentului cu dronele ruseşti din luna octombrie şi îi mulţumesc pentru acest lucru. România şi poporul român au un ataşament profund faţă de valorile euroatlantice. NATO şi relaţia transatlantică, Statele Unite şi Uniunea Europeană sunt pilonii pe care ne clădim securitatea şi apărarea”, a declarat Ciolacu, în cadrul declaraţiilor de presă comune susţinute alături de Mark Rutte, la finalul întrevederii, scrie Agerpres.

El a subliniat că, de 20 de ani, societatea românească s-a dezvoltat şi a prosperat în spatele scutului NATO, care asigură ţării cele mai solide garanţii de securitate din istoria sa.

„Suntem pregătiţi să contribuim la întărirea Alianţei şi la menţinea unei relaţii transatlantice cât mai solide. Este cu atât mai important să facem acest lucru, având în vedere că ne confruntăm cu un context de securitate extrem de complicat. Federaţia Rusă a ales să devină cea mai mare ameninţare la adresa NATO. Rusia a readus războiul în Europa, chiar la graniţele României, iar acest lucru a crescut nivelul de preocupare în rândul cetăţenilor noştri. De aceea, suntem aici, în sediul NATO, umăr la umăr, pentru a da un mesaj puternic că românii sunt în siguranţă şi stabilitate. România face parte din NATO, Alianţa are o prezenţă consistentă în România, iar aceasta este garanţia că fiecare centimetru al teritoriului nostru este apărat pe deplin”, a transmis premierul.

Marcel Ciolacu a evidenţiat că împărtăşeşte pe deplin viziunea secretarului general al NATO potrivit căreia „nicio ţară nu poate răspunde de una singură ameninţărilor de securitate”.

„I-am transmis domnului secretar general recunoştinţa României atât faţă de aliaţii care ne sprijină concret, cât şi faţă de NATO care a adoptat măsuri dedicate României în domeniul apărării terestre şi aeriene. Avem o prezenţă militară aliată consistentă în România, dar i-am solicitat domnului secretar general să sprijine suplimentarea şi întărirea acestei prezenţe, dar şi consolidarea posturii NATO pe Flancul estic, la Marea Neagră. Un astfel de demers este indispensabil pentru descurajarea credibilă a ameninţărilor ruseşti. De altfel, încălcările spaţiului aerian aliat şi postura agresivă a Rusiei din Marea Neagră arată cât de important este să creştem efectivele în zonă şi să oferim un răspuns solidar şi unitar al Alianţei”, a menţionat Ciolacu.

El a punctat că, în acest context, i-a transmis secretarului general al NATO că România înţelege şi îşi respectă angajamentele şi este solidară cu aliaţii şi partenerii săi.

„Am alocat deja 2,5% din PIB pentru Apărare în acest an şi vom continua să menţinem prioritare şi în perioada următoare investiţiile în apărare”, a precizat prim-ministrul.

Marcel Ciolacu a anunţat că l-a informat pe Rutte despre faptul că, în cursul acestei săptămâni, România va semna cu partea americană scrisoarea de acceptare pentru programul de achiziţionare a 32 de avioane F-35 de ultimă generaţie.

„Vom continua să investim sume importante în modernizarea Armatei, pentru că vrem ca România să probeze prin fapte concrete că este un aliat de încredere şi un furnizor de securitate în regiune şi dincolo de aceasta”, a completat premierul.

Şeful Executivului a reiterat că România va continua să acorde un sprijin multi-dimensional Ucrainei şi, de asemenea, să sprijine efortul Republicii Moldova.

„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este o tragedie care se desfăşoară la graniţele noastre. România a susţinut fără rezerve lupta legitimă a Ucrainei împotriva agresiunii ruse şi pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale. Vom continua să acordăm un sprijin multi-dimensional Ucrainei. Donaţia sistemului Patriot şi pregătirea în România a piloţilor ucraineni, alături de cei români şi aliaţi, pe avioanele F-16 sunt doar câteva elemente care demonstrează amploarea asistenţei noastre. Dar, în acelaşi timp, trebuie să fim atenţi şi la Republica Moldova, care este partenerul nostru cel mai afectat de război după Ucraina. Am fost recent martorii încercării de a deturna parcursul european al Republicii Moldova. Avem obligaţia de a sprijini Chişinăul şi ne dorim să putem contribui împreună la acest efort”, a indicat Ciolacu.

România va rămâne acelaşi aliat de încredere în cadrul NATO, a întărit el.

„În faţa tuturor ameninţărilor, NATO a devenit mai puternică şi mai extinsă şi cred că este de datoria noastră să contribuim cu toţii la întărirea Alianţei şi a securităţii euro-atlantice. Vă mulţumesc, domnule secretar general, încă o dată pentru tot sprijinul şi vă asigur că România va rămâne acelaşi aliat de încredere în cadrul NATO pentru mandatul provocator pe care-l aveţi, dar şi al NATO”, a menţionat premierul Ciolacu.

În cadrul vizitei la sediul Alianţei Nord-Atlantice, prim-ministrul a avut şi o întâlnire cu experţi români şi cu membri ai Delegaţiei Permanente a României la NATO.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...