Ciolacu: Important este că am hotărât că vor creşte şi salariul minim pe economie şi pensiile

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că este important că în coaliţia de guvernare s-a decis creşterea salariului minim pe economie şi a pensiilor şi urmează să se stabilească cât mai curând nivelul acestor majorări.
AGERPRES - joi, 06 oct. 2022, 12:58
Ciolacu: Important este că am hotărât că vor creşte şi salariul minim pe economie şi pensiile

El a evidenţiat, totodată, că, pentru prima oară de la Revoluţie, bugetul de stat va fi construit pe programe.

„Din punctul meu de vedere, ele (salariile – n.r.) trebuie majorate de la 1 ianuarie. Vedem ce se întâmplă şi în celelalte state europene. Este o bătălie pe forţa de muncă. Trăim cu toţii în UE şi există o migraţie a forţei de muncă. Fără să mărim salariul minim pe economie, migraţia va continua către alte zone, trebuie să intervenim şi, până la urmă, nu putem doar să ne plângem că nu avem forţă de muncă sau să căutăm soluţii nu neapărat adecvate pentru a menţine forţa de muncă, trebuie să intrăm într-o normalitate”, a afirmat Ciolacu, întrebat despre poziţia reprezentanţilor IMM-urilor privind creşterea salariului minim la 3.000 lei, dar nu de la 1 ianuarie 2023.

Întrebat dacă vor creşte pensiile de la 1 ianuarie, Ciolacu a spus: „Important este că am hotărât că va creşte şi salariul minim pe economie, că vor creşte şi pensiile, sunt ferm convins, după anumite discuţii, şi nu vă ascund faptul că, chiar dacă nu am avut acele celebre coaliţii, asta nu a însemnat că, împreună cu prim-ministrul şi cu responsabilii din ministere, noi nu am avut întâlniri. Am discutat şi despre execuţia bugetară de anul acesta, discutăm şi de următoarea rectificare bugetară şi vorbim despre viitorul buget pe anul 2023”.

„În acest moment, este pentru prima oară de la Revoluţie când bugetul va fi făcut pe programe, cred că este o dezvoltare şi a statului român, dar şi a viitoarei Românii pe care ne-o dorim. Câte procente sunt pentru majorări nu am stabilit în coaliţie în acest moment, dar sunt ferm convins că vom stabili cât mai repede acest lucru. Acum doi ani nu a existat nicio majorare”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Pașcani – Suceava: Săptămâna aceasta va fi anunțat câștigătorul lotului 2 – Grindeanu
Autostrada A7 Pașcani – Suceava: Săptămâna aceasta va fi anunțat câștigătorul lotului 2 – Grindeanu
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat luni că săptămâna aceasta urmează să fie desemnat câștigătorul contractului pentru lotul 2 Roșcani - Suceava (29 km) din Autostrada A7......
Varșovia și Washingtonul vor semna un acord de 2 miliarde de dolari pentru furnizarea de rachete Patriot pentru apărarea antiaeriană poloneză
Varșovia și Washingtonul vor semna un acord de 2 miliarde de dolari pentru furnizarea de rachete Patriot pentru apărarea ...
Polonia şi Statele Unite ale Americii vor semna un acord de aproape 2 miliarde de dolari ce vizează furnizarea de sprijin ...
Ministrul ungar al Economiei, Marton Nagy: Statul ar trebui să-și vândă participația la MBH Bank, a doua cea mai mare bancă din țară
Ministrul ungar al Economiei, Marton Nagy: Statul ar trebui să-și vândă participația la MBH Bank, a doua cea mai mare ...
Statul ungar ar trebui să vândă participaţia sa de 20% în MBH Bank, a doua cea mai amre insituție financiară din țară, ...
Alertă de Paști în România. Care este pericolul, avertisment oficial
Alertă de Paști în România. Care este pericolul, avertisment oficial
Paștele catolic și cel ortodox pică în acest an în aceeași zi, și, dacă va fi o perioadă însorită, ar putea avea ...