Ciolacu: Legea offshore va trece de Senat şi va veni la Cameră în forma propusă

10 05. 2022
bsog

„Legea offshore va trece de Senat şi va veni la Cameră, în forma în care a fost propusă”, a afirmat Marcel Ciolacu, scrie Agerpres.

Întrebat dacă ar exista voinţă politică ca proiectul să fie modificat, Ciolacu a spus că nu crede acest lucru.

Proiectul legii offshore urmează să intre marţi în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Senatului.

Luni, preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a afirmat că legea offshore va fi votată miercuri şi va fi transmisă „imediat” la Camera Deputaţilor, evidenţiind că orice modificare la acest act normativ trebuie negociată şi agreată în coaliţia de guvernare.

„Deja avem plenul de miercuri pregătit. Dacă era gata astăzi, era pregătit plenul pentru astăzi. Dacă nu, miercuri este plen pregătit pentru legea offshore, va fi votată miercuri şi va merge imediat la Camera Deputaţilor. (…) Iniţiatorii au venit cu o formă, orice modificare trebuie agreată în coaliţie, pentru că altfel nu va trece. (…) Din ce am văzut eu până acum, nu (sunt modificări la lege – n.r.). În acest moment, ceea ce avem este o lege offshore; dacă se doresc modificări, repet, ca să aibă succes să treacă, trebuie să fie negociate în coaliţie, altfel nu are sens, le vom discuta degeaba”, a precizat Cîţu.

Proiectul legii offshore, care a fost depus pe 15 aprilie la Parlament, reglementează operaţiunile petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol atât la perimetrele petroliere offshore, cât şi onshore de adâncime, stabilind că statul român va avea drept de preempţiune la achiziţia gazelor naturale.

Actul normativ este semnat de liderii celor trei partide din coaliţia de guvernare – preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, liderul UDMR, Kelemen Hunor, precum şi de ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi de liderul grupului minorităţilor reprezentate în Parlament, Varujan Vosganian