Ciolacu: Parlamentul va avea o sesiune extraordinară, dacă CCR va găsi elemente de neconstituționalitate în legea pensiilor (Video)
„Jalonul cu pensiile speciale astăzi a trecut prin Parlamentul României. Cu certitudine se va găsi cineva să atace această lege la CCR. Vom vedea decizia. Dacă este nevoie, şi Curtea găseşte anumite elemente de neconstituţionalitate, sunt ferm convins – deja am discutat cu colegii mei – vom avea o sesiune extraordinară, astfel încât în aceste luni, cel târziu până pe 31 august, toate jaloanele din Cererea 3 să fie îndeplinite. Acum Cererea 3 este într-o anumită întârziere, în schimb am recuperat foarte mult în aceste zile, În următoarea perioadă, între 10 şi 14, vor veni şi reprezentanţii Comisiei pentru a închide anumite aspecte în ţinte şi jaloane şi sunt convins că împreună cu colegii mei vom depune Cererea 3 până la 1 septembrie”, a declarat Ciolacu la Parlament.
Întrebat despre un amendament care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de pensionare pentru magistraţi, premierul a spus: „Toate aspectele se discută cu Comisia, pentru că avem parte de o negociere”.
„Haideţi să înţelegem întâi că Parlamentul României este un parlament suveran. Un al doilea aspect pe care aş dori să îl înţelegeţi – acel amendament nu referă numai la magistraţi. În data promulgării legii anumite persoane pot ieşi sau nu pot ieşi la pensie, nu să facă cumul de pensie cu salariu. Tot în PNRR avem un jalon în care ni se cere să avem 85% ocupată schema la DNA şi la Parchetul General. Dacă nu introduceam acest amendament, am fi încălcat alt jalon. Şi sunt ferm convins că sub aceste aspecte nu favorizezi pe absolut nimic, cu adevărat îţi conservi un drept pe care îl ai în legea din acest moment. Dacă doreşti să ieşi la pensie, este opţiunea ta, dacă doreşti să rămâi în continuare, astfel încât vom închide ambele jaloane. Este un amendament corect dacă dorim să mai avem justiţie în România, dacă dorim să mai avem poliţie în România, dacă dorim să mai avem armată în România mai ales într-un context de criză la frontierele statului român”, a explicat el.
Potrivit premierului, trebuie privit „întreg tabloul”.
„Înţeleg foarte bine ştirile şi înţeleg foarte bine şi dreptul Opoziţiei de a critica, dar avem o ţară care se numeşte România. În ceea ce priveşte cumulul pensiei cu salariul, am spus şi o repet foarte clar: Din Guvernul României, ca şi funcţie de demnitar, fiindcă eu nu am dreptul să pun interdicţie aleşilor, aleşii sunt de către popor, nu va exista în guvernul României condus vremelnic de Marcel Ciolacu în funcţia de prim ministru niciun demnitar care va face cumulul pensiei cu salariul. Restul este decizia fiecăruia. (…) Nu există dedicaţii în lege. Există nişte instituţii ale statului care sunt în mandat, una este şi BNR-ul. (…) Trebuie să ne hotărâm în ce logică dorim. (…) O Românie cu reforme, care o să vă asigure un trai mai bun şi o altă abordare a României sau dorim întotdeauna când se întâmplă o reformă să scoatem ceea ce este mai rău din ea ca cineva să o întrerupă. Eu, cu tot riscul, voi duce toate reformele până la capăt”, a transmis Marcel Ciolacu.
Citește și: