Ciolacu: Proiectul legii bugetului din 2025 va fi aprobat în Guvern până la sfârșitul acestei luni

Proiectul legii bugetului pe anul 2025 va fi aprobat în Guvern până la sfârșitul lunii ianuarie, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu după întâlnirea de lucru pe care a avut-o, miercuri, la sediul Ministerului Finanțelor, cu viceprim-ministrul, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.
AGERPRES - mie, 15 ian. 2025, 12:30
Ciolacu: Proiectul legii bugetului din 2025 va fi aprobat în Guvern până la sfârșitul acestei luni

„Am avut o întâlnire cu domnul ministru, cu întreaga echipă de consilieri, secretari de stat și cu doamna președinte de la ANAF, am stabilit indicatorii pe care o să-i prezinte domnul ministru în ședința de guvern de joi. E un pas premergător aprobării legii bugetului de stat și am făcut și un calendar împreună. Am stabilit foarte clar ca până la sfârșitul lunii să trecem Legea bugetului prin Guvern și o să înaintăm Parlamentului, astfel încât în prima săptămână din sesiunea parlamentară din februarie Legea bugetului să fie aprobată”, a afirmat Marcel Ciolacu într-o conferință comună de presă cu ministrul Finanțelor.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...