Ciolacu: Protecţia socială a fost folosită ca şi un business, statul are nevoie de ajutor pentru schimbarea mentalităţii

31 07. 2023
Ciolacu

Şeful Executivului a participat, luni, la o întâlnire consultativă cu organizaţii nonguvernamentale pe tema reformei sistemului de asistenţă socială din România organizată la nivelul Cancelariei prim-ministrului de consilierul de stat Victoria Stoiciu.

„Este evident faptul că statul român are nevoie de ajutor. Procesul de schimbare a mentalităţii şi a abordării, mai ales în zona socială, va fi unul de lungă durată, indiferent de măsurile pe care o să le luăm noi. (…) Abordarea trebuie să fie total diferită. Trebuie să venim cu o ordonanţă de urgenţă să schimbăm sistemul de control şi de autorizare. (…) Protecţia socială, în acest moment, ce a reieşit în primul rând din controalele făcute, a dovedit că a fost folosită fără empatie, a fost folosită ca şi un business, unde s-a făcut o mare greşeală de abordare (…) Vom vedea şi cu cazul Mureş câte vor ieşi la vedere, este clar că vorbim de corupţie instituţională. Vorbim de încrengături locale, astfel încât business-ul să fie cât mai profitabil. În afară de măsurile pe care o să le luăm până la 31 august, şi aici avem nevoie de dumneavoastră pentru a face primul pas, o ordonanţă de urgenţă, eu insist pentru desfiinţarea cel puţin a unei instituţii din interiorul Ministerului Muncii care nu a ştiut să acopere ca şi control şi fiind o verigă în plus, folosită de către cineva, repet, pentru a scoate nişte profituri, nu de a proteja persoanele„, a declarat Marcel Ciolacu, scrie Agerpres.

El a punctat şi faptul că până la acest moment nu există un registru informatic de evidenţă a beneficiarilor de asistenţă.

„România nu are un registru cu aceste persoane, electronic, astfel încât dacă e folosit acelaşi buletin la decontări fie în Maramureş, fie în Sectorul 1, sistemul să-ţi spună că acolo e cu totul altceva. Cred că e prea permisibilă legea să fie persoane mutate de la Sectorul 6 la Maramureş. Trebuie să gândim cu dumneavoastră, totuşi, să rămână în aria aparţinătorului. Nu pot să fiu aparţinător în Bucureşti şi mutată persoana la 600 de kilometri. Nici autorităţile nu pot să vadă concret cum le sunt cheltuiţi banii (…). Nu există un sistem informatic şi suntem în 2023, sunt ferm convins că cu ajutorul Curţii de Conturi vom descoperi că aceleaşi persoane sunt plătite de două-trei ori. Nefiind un registru al acestor persoane şi noi neştiind, de fapt, care este fenomenul întreg. Trebuie o abordare total diferită în ce plăteşte statul român şi ce plătesc aparţinătorii, cum este sistemul din străinătate. (…) Vorbim de persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi. Marea problemă este în zona cu persoane cu dizabilităţi, unde normele nu trebuie să fie egale pentru toate categoriile sau pentru copii. Şi o să gândim o asistenţă medicală şi o nevoie de anumite tratamente, anumită medicaţie mai mare la o categorie de persoane şi mai mică la altă categorie. Abordarea la pauşal, ‘toţi suntem la fel’, cum era pe timpul comunismului, nu este abordarea corectă”, a declarat Ciolacu, potrivit scrie Agerpres.

Premierul a adăugat că, în paralel, se va lucra şi la un proiect de lege care va introduce modificări de fond în sistemul de asistenţă socială.

„Legea propriu-zisă, aş dori ca în această sesiune parlamentară să mergem în Parlament şi în discuţii cu dumneavoastră s-o modificăm cu toţii prin transparenţă. (…) Guvernul e executiv, Parlamentul este legislativ şi acolo se fac dezbaterile şi toate discuţiile. Noi o să spunem, împreună cu doamna ministru, colegilor parlamentari ce a reieşit din toate controalele efectuate, (…) dar să închidem în primul rând capitolul de abuz şi de pierderi de vieţi omeneşti, pentru că despre asta vorbim. Vom vedea cu toţii după anchetele făcute şi de DIICOT şi de DNA şi toată lumea, vor fi analize şi va exista şi acest acest efect prin care se va demonstra că s-au pierdut şi vieţi omeneşti (…) Este evident că acum statul e în alertă şi vor fi mai puţine cazuri şi se uită toată lumea, pentru că au început să fie responsabili şi de la nivel central şi de la nivel local. Cunoaştem instituţiile statului care dacă se relaxează, încet-încet… Aici trebuie intervenit legislativ şi aici este mare nevoie de ajutorul dumneavoastră, să găsim împreună un mecanism de colaborare cu Ministerul Muncii şi nu numai, şi cu autorităţile locale (…), toţi cei care cheltuie bani pentru aceste persoane, în care dumneavoastră să fiţi implicaţi direct şi să aveţi acces la informaţii în mod direct”, a declarat Ciolacu.

În acelaşi context, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a subliniat că este foarte important ca până la 31 august să fie finalizat pachetul de reformă legat de serviciile sociale.

” O să vă propunem un calendar ambiţios, astăzi este prima întâlnire. O să vă rog ca împreună să modificăm legislaţia, astfel încât situaţiile pe care le-am trăit să nu se mai repete „, a declarat ministrul Muncii.