Ciolacu: PSD va valida săptămâna viitoare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei

23 04. 2024
ciolacu a7

„Cred că e o procedură simplă, săptămâna viitoare, o să facem în online, până la depunerea candidaturii”, a spus Ciolacu, la sediul central al PSD.

Ciolacu şi Firea au avut o primă şedinţă de campanie după ce s-a decis ca aceasta să fie candidatul partidului pentru Primăria Bucureştiului.

Ei au refuzat să răspundă altor întrebări. Gabriela Firea a precizat că va fi prezentă, alături de preşedintele partidului, la lansarea candidaturii lui Rareş Hopincă la funcţia de primar al Sectorului 2 din partea alianţei PSD – PNL, iar acolo vor răspunde la întrebări.

Gabriela Firea şi Marcel Ciolacu au plecat împreună de la sediul central al PSD, cu aceeaşi maşină.