Ciolacu: România nu are nicio problemă în ceea ce priveşte securitatea alimentară
Ciolacu a făcut declaraţiile la finalul vizitei pe care a efectuat-o, vineri, la sistemul de irigaţii SPA Nămoloasa, alături de ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
„Este evident că avem o secetă acută, în primul rând în zona de sud şi de est, sunt afectate în jur de două milioane de hectare. Am avut, deja, o discuţie preliminară cu ministrul Finanţelor şi cu domnul ministru al Agriculturii. A rămas că cei doi miniştri se aşează la masă şi revăd priorităţile din bugetul Ministerului Agriculturii, care, ţin să vă spun, este cel mai mare buget postdecembrist. Şi cred că avem, până acum, dublul plăţilor directe din bugetul de stat, iar cu ceea ce venim acum pentru calamităţi, cu plăţile pentru cele două milioane de hectare, aproape o să triplăm suma din bugetul de stat „, a declarat Marcel Ciolacu.
El a punctat că, faţă de anul trecut, capacitatea sistemului de irigaţii a crescut în urma investiţiilor făcute.
„E o zonă care e calamitată, deja, al treilea, al patrulea, al cincilea an, şi de aia trebuie să venim cu investiţii. Şi, mă uitam cu domnul ministru, unde e irigat şi unde nu este irigat. Capacitatea României de irigare este de 2,7 milioane de hectare din cele aproximativ, parcă, 7 milioane. Faţă de anul trecut am pornit de la irigaţii pe 750.000 de hectare şi am ajuns în acest moment la 1,6 milioane de hectare irigate. Din cei parcă 4.000 de kilometri de canal irigabil, am reabilitat 2.600, urmând, categoric, concomitent, găsite şi soluţii de extindere a sistemului, pentru că el este limitat la 2,7 milioane de hectare”, a declarat Ciolacu.
Premierul a subliniat că alocarea de fonduri pentru investiţii în sistemele de irigaţii este legată de asigurarea securităţii alimentare a României.
„Ce am fost de acord cu domnul ministru şi am alocat aceşti bani şi acest ritm de investiţii, mai ales în zona de irigaţii, pentru că la 1,6 milioane de hectare irigate pe teritoriul României, România nu are nicio problemă în ceea ce priveşte securitatea alimentară. Deci, în acest moment, România e ieşită din vreun pericol în ceea ce priveşte securitatea alimentară. Deci, unul din obiective, deja, ni l-am atins, urmând să menţinem acest ritm şi să găsim şi alte soluţii”, a declarat Ciolacu.
În context, premierul a criticat faptul că din PNRR au fost scoase sume care ar fi trebuit destinate dezvoltării sistemelor de irigaţii.
„Categoric că ne-ar fi ajutat imens să avem sume prinse în PNRR şi nu scoase din PNRR, cel puţin 3 miliarde de euro, cum gândisem. Am stat cu domnul ministru, o să venim cu propunere şi la Ministerul Finanţelor să facem aceste investiţii multianuale, astfel încât să mărim hectarele care pot fi irigate în alte părţi ale ţării, fiindcă, repet, aceste calamităţi sunt în primul rând în sud şi în est. Sunt suprafeţe întinse şi sunt foarte mulţi agricultori loviţi, pentru că n-au am mai apucat de trei ani să aibă un an bun de recoltă”, a declarat Ciolacu.
Referitor la zonele agricole afectate de secetă, el a explicat că se va acţiona diferenţiat, în funcţie de gradul de afectare.
„La Timişoara au scos aproape 9 tone (n.r. – de grâu), vedem că şi la Brăila şi aici 6-7 tone, s-au scos şi 1,2 tone, deci vom acţiona diferenţiat, în funcţie de cine este cu adevărat afectat”, a spus Ciolacu.