Ciolacu: România va semna un acord cu următoarea Comisie Europeană pentru intrarea în ţinta de deficit de 3% în şapte ani

16 07. 2024
deficit investitori alegeri Deficitul bugetar

El a fost întrebat de jurnalişti dacă anul viitor vor creşte taxele şi ce se va întâmpla cu deficitul bugetar.

„În primul rând, noi am avut un acord cu Comisia Europeană pe trei ani, de la un deficit 9,2%, istoric, cel mai mare din Europa, inimaginabil pentru orice Guvern, şi ne-am asumat că până în trei ani ajungem la 3%, într-un an în care accesul la fonduri europene era unul imens, în care închideai un exerciţiu financiar trecut, 2016 – 2020, unde aveai obligaţia să vii cu o finanţare de 15%, aveai exerciţiul financiar actual, care începuse după un an de zile să aibă proiecte mature şi aveai investiţiile din PNRR. (…) Cum poţi să-ţi asumi, în momentul de dezvoltare cel mai important al României, un deficit de 3%? Cu adevărat, ce ne-a zis Comisia şi am respectat şi o să respectăm şi anul acesta – sub nicio formă să nu avem deficit pe consum. (…) Am ajuns cu Comisia la un dialog şi, normal, cu următoarea Comisie o să parafăm acordul să avem pe şapte ani intrarea în deficitul asumat de la Maastricht de 3%, cu 0,74% scădere anual. Aceasta arată că nimeni nu doreşte să majoreze niciun impozit şi nicio taxă”, a afirmat Ciolacu.

Potrivit acestuia, în perioada următoare, se vor continua măsurile angajate pentru reducerea evaziunii fiscale, în baza digitalizării şi a modulelor de risc dezvoltate prin inteligenţa artificială.

„Avem nevoie de o Românie ordonată, când am zis, toată lumea a râs. Este nevoie să vezi ce priorităţi sunt în investiţii, astfel încât banul public să fie redirecţionat unde se multiplică în economie rapid. (…) Totul se face pe analize de risc”, a susţinut premierul.

Şeful Executivului a participat, marţi, la evenimentul de lansare a celei de a 22-a ediţii a lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România”.