Ciolacu: Toţi bolnavii cronici urmează să beneficieze de scutirea de la plata contribuţiei sociale pentru concediu medical
„În primul rând, CASS plătim cu toţii, şi eu, şi dumneavoastră şi domnii medici şi toată lumea, oriunde în lumea asta, nu poţi să ţii sistemul de sănătate fără contribuţia de sănătate. Nu e o taxă introdusă nici de Ciolacu, de când e un stat modern în lume are introdusă o taxă în ceea ce priveşte sănătatea. Am luat o decizie în Guvern şi am exceptat această taxă, cu alte cuvinte, cel aflat în concediu medical pentru maternitate, pentru faptul că are copilul bolnav, pentru boli cronice, pentru cancer va avea un venit suplimentar cu această taxă de 10%”, a declarat Ciolacu, într-o conferinţă de presă la Fundeni, întrebat dacă Guvernul va lua decizia de a scuti toate categoriile de bolnavi cronici, pe lângă cei oncologici, de la plata contribuţiei sociale pentru indemnizaţiile de concediu medical, scrie Agerpres.
Atenţionat că nu toţi bolnavii cronici sunt prinşi în cuprinsul OUG adoptată de Executiv, el a explicat: „Ba da. Urmează, cu domnul (ministru Alexandru Rafila). Deci, absolut toate, am luat o decizie rapidă, pentru că deja se tot întârzia a se interveni în Parlament pe acest act normativ, am luat o decizie, nu sunt probleme în ceea ce priveşte bolnavii cronici”.
Prim-ministrul a reluat criticile cu privire la numărul mare de concedii medicale înregistrate în ultimii ani în România.
„Dacă mă uit în trecut, (…) am pornit de la concedii medicale de 800 – 870 de milioane parcă. A venit pandemia, s-a suplimentat cu vreo 570 de milioane la concediile medicale decontate de Casa de Asigurări. Ne-am trezit într-un sistem în care avem 6 miliarde de lei concedii medicale. Dacă ne uităm pe statistici, suntem cel mai bolnav popor din lume, la asemenea dimensiuni. Dacă doriţi (…) să dau venituri mai mari celui care, cu voie sau fără voia sa, a răcit şi stă cinci zile acasă, nu am să o fac. (…) Cu adevărat, pentru bolnavi cronici, pentru oncologie, pentru mame, pentru copii bolnavi, categoric cheltuielile sunt mai mari. (…) Adică, să dau şi medicamente compensate pentru tuse şi junghi, să plătesc absolut tot şi să suport eu, statul român, la această dimensiune de 6 miliarde pe an concedii medicale nu am să o fac. (…) Nu mi se pare corect”, a susţinut Marcel Ciolacu.
Şeful Executivului a efectuat, luni, o vizită de lucru la Institutul Clinic Fundeni în contextul Zilei Mondiale a Sănătăţii, care este marcată pe 7 aprilie.