Cioloş: Am trimis Legea conversiei creditelor la CCR pentru a nu exista riscul să fie atacată după ce produce efecte

Economica.net
25 10. 2016
ciolos_7959348_50974000

„Faptul că am trimis la CCR această lege nu e pentru că suntem împotriva ei, ci pentru că considerăm că sunt acolo câteva elemente, aşa cum a fost votată ea de Parlament, pentru că din păcate Parlamentul nu a luat în considerare amendamentele pe care le-am propus care din punctul nostru de vedere ar fi făcut-o aplicabilă, şi dacă nu clarificăm constituţionalitatea acum, înainte de a intra ea în vigoare există riscul ca ea să producă efecte şi peste câteva luni altcineva să o atace, o bancă sau oricine altcineva. (…) Atunci va crea mai multe probleme celor care aşteaptă să li se rezolve problemele”, a explicat premierul.

Şeful Executivului a mai spus că trebuie văzut dacă legea, în forma aprobată de Parlament, serveşte oamenii cu probleme reale sau unor speculatori, adăugând că Guvernul va corecta actul normativ imediat după decizia Curţii Constituţionale.

„Deci vrem să vedem dacă sunt elemente de neconstituţionalitate, să le clarificăm acum şi vă promit că în măsura în care CCR va da un răspuns rapid guvernul va lua toate măsurile pentru a corecta acele lucruri în lege în aşa fel încât ea să aibă acea adresabilitatea oamenilor care chiar au probleme şi nu a speculatorilor. (…) Din cei câteva zeci de mii de creditori în franci elveţieni sunt 200 de creditori care au luat împrumuturi de peste 250.000 de franci elveţieni şi cei 200 totalizează peste un milliard de lei din cei 5 şi ceva miliarde câţi au fost împrumutaţi. Deci nu vrem ca din cauza unor speculatori care au speculat atunci cursul francului să tragă ponoasele acum cei care într-adevăr au probleme. Acesta a fost motivul pentru care am trimis legea la CCR şi în măsura în care vom avea răspunsul rapid de la CCR vom veni şi cu măsurile pentru a corecta aceste lucruri, pentru ca această lege să poată fi aplicată fără riscul ca ea să fie atacată ulterior la CCR după ce îşi face efectele”, a mai susţinut Dacian Cioloş.

Guvernul contestă la CCR legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei, au declarat miercuri seara pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

”Executivul a susţinut măsurile de sprijin cu caracter social, dar forma adoptată depăşeşte acest criteriu”, au explicat sursele citate.

Legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei a primit marţi votul final din partea deputaţilor, înregistrându-se 248 de voturi ”pentru”, niciunul împotrivă şi nicio abţinere, după ce atât pragul de 250.000 de franci, cât şi gradul de îndatorare de 50% au fost eliminate.

Potrivit modificărilor făcute de comisie, conversia ar urma să se facă prin act adiţional la contractul de credit la cursul de schimb la data încheierii contractului, deputaţii eliminând sintagma ”prin hotărâre judecătorească”.

Deputaţii nu au fost însă de acord ca perioada de implementare a legii conversiei creditelor în franci elveţieni să fie mai mică de 60 de zile, aşa cum prevede textul iniţial al proiectului.