Cioloş averizează: România poate pierde 100 mil. euro pentru un proiect de Internet la ţară

Economica.net
17 02. 2012
ciolos_11382500

„Pentru Internet în bandă largă în mediul rural s-au alocat din fondurile structurale peste 80 de milioane de Euro, pentru perioada 2007-2013 şi circa 25 de milioane de Euro din fondurile de dezvoltare rurală”, a spus Cioloş.

El a precizat că sumele au fost alocate „pentru ca din fondurile structurale să poată fi dusă reţeaua până în comune şi, pe urmă, din punctul respectiv de conectare din comună şi până la beneficiar să poată să fie făcute buclele de legătură din fondul pentru dezvoltare rurală”.

„Deci este vorba de mai mult de 100 de milioane de euro pe care România le are la dispoziţie începând din 2007 şi până în 2013 pentru a implementa acest proiect. Vreau să vă spun că România este unul din statele membre cu nivelul cel mai scăzut de acoperire a zonelor rurale cu Internet. Nu este întâmplător că am atras atenţia asupra acestui lucru”, a spus el.

Cioloş a atras atenţia că „sunt întârzieri de câţiva ani de zile în derularea acestui proiect”.

„Încă nu e finalizat studiul de fezabilitate, încă nu e clară strategia pe care autorităţile române vor s-o implementeze privind acoperirea zonelor rurale care încă mai au nevoie de acest lucru cu Internet. Trebuie elaborată strategia, studiul de fezabilitate şi apoi făcute licitaţiile pentru impelmentarea proiectului”, a spus el.

„Ne apropiem de un timp critic, limită, dincolo de care există riscul să nu mai fie timp suficient ca să se implementeze acest proiect şi de aceea am vrut să atrag atenţia asupra acestui lucru pentru că încă nu e prea târziu dar în lunile următoare autorităţile române trebuie să se mişte foarte repede pentru a evita pierderea acestor fonduri”, a spus Cioloş, precizând că a abordat subiectul în discuţiile cu Mihai-Răzvan Ungureanu şi cu ministrul Agriculturii.

„Deocamdată nu au putut să fie cheltuiţi bani pentru că nu există studiul de fezabilitate”, a concluzionat Cioloş.