Cioloş: CE propune măsuri suplimentare de sprijin pentru producătorii moldoveni

Economica.net
29 07. 2014
ciolos_88609900

‘În urma discuţiilor de zilele trecute cu premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, şi cu vicepremierul Natalia Gherman, având în vedere impactul deciziei Federaţiei Ruse de a înceta importul de fructe şi legume din Republica Moldova, Comisia Europeană propune măsuri de sprijin suplimentar pentru producătorii moldoveni. Astfel, în cadrul Preferinţelor Comerciale Autonome, Republicii Moldova îi vor fi acordate contingente de export suplimentare, fără taxe vamale, pentru mere, prune şi struguri de masă de două ori mai mari decât cotele negociate în cadrul Acordului de Liber Schimb Cuprinzător şi Aprofundat (DCFTA). Măsura va fi valabilă până la sfârşitul anului 2015. Mai multe detalii despre cum va fi aplicată această măsură vor fi cunoscute în zilele următoare, obiectivul nostru fiind să permitem importul acestor contingente suplimentare cât mai repede posibil’, a precizat comisarul european, într-un comunicat de presă al cabinetului său.

Dacian Cioloş a precizat că aceste măsuri concrete şi foarte rapide luate de Comisia Europeană – cu implicarea directă a comisarilor europeni pentru comerţ, Karel de Gucht, şi pentru extindere şi politică de vecinătate, Štefan Füle, – reprezintă dovada solidarităţii cu producătorii moldoveni afectaţi de deciziile de limitare a comerţului pe una dintre pieţele lor tradiţionale.

‘Sper că aceste măsuri vor da producătorilor moldoveni sprijinul de care au nevoie în această perioadă dificilă, pentru a creşte exporturile către Uniunea Europeană, dar şi pentru a-şi diversifica pieţele de export’, a conchis comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală.