Cioloş, despre OUG privind RCA: Dacă despăgubirea nu e plătită la termen, se pot percepe penalităţi

Economica.net
14 09. 2016
ciolos_68694939030_55203100

‘Dacă despăgubirea nu e plătită la termen se pot percepe penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, pentru că nu e vina asiguratului că au loc aceste întârzieri’, a afirmat Cioloş, la Palatul Victoria.

El a precizat că în proiectul de ordonanţă sunt prevăzute mai multe aspecte care duc la mai multă transparenţă şi claritate în modul în care se calculează preţul primelor RCA.

‘Mai sunt prevăzute şi alte lucruri, precum faptul că un contract RCA poate să fie încheiat şi pe o lună sau pe un multiplu de luni până la 12 luni, în funcţie de solicitarea clientului; contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului pe perioada în care îi e suspendat dreptul de circulaţie vehiculului sau vehiculul e imobilizat; posibilitatea de a asigura compensarea directă în cazul asigurărilor RCA – persoana vătămată este despăgubită de propriul asigurator, iar acesta îşi poate recupera apoi banii de la asiguratorul persoanei vinovate. Clasa de bonus malus poate lua în calcul şi istoricul şoferului sau posibilitatea utilizării tehnologiilor telematice’, a explicat premierul.

El a menţionat, printre prevederi, şi obligativitatea ca asiguratorii să pună la dispoziţia asiguraţilor, la solicitarea acestora, şi metoda de calcul pe baza căreia a fost determinată valoarea poliţei pentru mai multă transparenţă şi claritate.