Cioloş discută luni cu liderii partidelor pe tema modificării legii alegerilor locale – surse

Premierul Dacian Cioloş va avea luni întâlniri succesive cu liderii partidelor parlamentare pentru a discuta pe tema modificării legii alegerilor locale, au precizat surse oficiale pentru AGERPRES.
Economica.net - Dum, 31 ian. 2016, 11:27
Cioloş discută luni cu liderii partidelor pe tema modificării legii alegerilor locale - surse

Discuţiile vor avea loc începând de luni dimineaţă, la Vila Lac.

De asemenea, au mai spus sursele citate, premierul Cioloş va avea în cursul după amiezii de luni întâlnirea săptămânală de lucru cu preşedintele Klaus Iohannis.

***

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, la începutul săptămânii, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani, că varianta unei ordonanţe de urgenţă pe tema modificării legislaţiei privind alegerea primarului este cea mai bună soluţie.

‘Eu consider că implicarea unei instituţii cum este Guvernul României, un guvern tehnocrat, într-un proces care înseamnă alegeri corecte, echitabile, echilibrate, competitive, înseamnă un exerciţiu foarte sănătos. În momentul acesta, opţiunea pe care o văd plauzibilă, rezonabilă, raţională, este cea a ordonanţei de urgenţă pe care Guvernul poate să o adopte’, a adăugat aceasta, subliniind că asumarea răspunderii parlamentare nu poate fi luată în calcul, pe motiv că CCR interzice asumarea răspunderii Guvernului pe acte normative aflate în dezbatere parlamentară.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi, la Sinaia, că dacă prin mijloace ‘abuzive’ se va schimba legea alegerilor locale, atunci PSD nu va participa la alegeri.

‘Considerăm că actualul Guvern nu are de ce să devină instrumentul PNL-ului şi să încerce să modifice o lege electorală în condiţiile în care deja la această dată au adoptat prin hotărâre de Guvern calendarul alegerilor. (…) Mai mult decât atât, premierul Cioloş, şi întreg guvernul său, şi-a luat angajamentul că va organiza alegerile locale şi parlamentare în condiţii corecte şi nepărtinitoare şi cred că trebuie să îşi menţină acest angajament’, a mai spus Liviu Dragnea.

Totodată, el a arătat că PSD va participa la discuţiile cu premierul Dacian Cioloş pe această temă. ‘O să răspundem la această invitaţie. Eu sper să fie o discuţie cu toate partidele la un loc, nu cu fiecare’, a mai declarat liderul PSD în conferinţa de presă.

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a anunţat, sâmbătă, că progresiştii vor respecta legea alegerilor locale, votată de toate partidele politice, ce prevede alegerea primarilor într-un singur tur.

De asemenea, copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a susţinut că legile electorale nu trebuie schimbate în funcţie de interesul unui partid.

”Am convenit anul trecut să modificăm legile electorale cu un an înainte de alegeri. Am găsit această formulă prin consens cu PNL. PNL şi-a schimbat optica şi acum vrea schimbarea regulilor jocului. Nu mi se pare corect ca în funcţie de interesul particular al unui partid care are posibilitatea să influenţeze această decizie să se schimbe regulile’, a subliniat Tăriceanu, săptămâna trecută.

”Eu aştept o discuţie între partide şi împreună cu premierul pentru că procedura prin Parlament este una care cred că face inoperabilă o astfel de propunere. Aştept o discuţie care să ne lămurească”, arăta Tăriceanu

Mişcarea Populară solicită modificarea legilor electorale în sensul alegerii primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene prin vot direct şi în două tururi de scrutin, a anunţat săptămâna trecută preşedintele MP, Traian Băsescu, la finalul Consiliului Executiv Naţional al partidului.

”Dacă în legislaţia promovată în timpul meu a fost această eroare a alegerilor într-un singur tur, a fost şi un lucru foarte bun – aducerea preşedinţilor consiliilor judeţene la vot uninominal, alegere directă. Deci, cerem atât alegerea primarilor în două tururi, cât şi revenirea alegerii preşedinţilor consiliilor judeţene tot în mod direct şi în două tururi’, a declarat Băsescu, într-o conferinţă de presă.

PSRO susţine alegerea în două tururi din motive de reprezentativitate sporită oferită viitorilor primari, subliniind că în acest fel se permite şi o şansă mai bună pentru reînnoirea clasei politice, dându-se ocazia partidelor mici sau nou apărute să aibă o şansă corectă.

Pe de altă parte, formaţiunea condusă de Geoană spune că ar fi corect ca modificarea legii în vederea alegerii primarilor din două tururi să se facă printr-o lege aprobată în Parlament.

‘Principial vorbind însă, apelarea la o OUG nu este o soluţie democratică. Nu întotdeauna scopul, chiar şi unul nobil, scuză mijloacele. O lege aprobată în Parlament este calea corectă de urmat. În acest fel, şi PNL va avea ocazia de a-şi repara greşeala făcută în 2015, când a votat legea alegerii primarilor într-un singur tur alături de PSD.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...