Cioloş: CE vrea să evite suspendarea plăţilor pe Programul Operaţional pentru Pescuit

Dorinţa Comisiei Europene (CE) este de a evita suspendarea plăţilor pe Programul Operaţional pentru Pescuit (POP), dacă autorităţile române iau măsurile necesare, a declarat, marţi, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, într-o conferinţă de presă.
Economica.net - mar, 22 mai 2012, 13:43
Cioloş: CE vrea să evite suspendarea plăţilor pe Programul Operaţional pentru Pescuit

„La ora actuală nu există o suspendare a plăţilor pe Programul Operaţional pentru Pescuit, ci un program pe care autorităţile române trebuie să îl pună în aplicare în următoarele săptămâni, mai ales în ceea ce priveşte proiectele pe care s-au făcut anumite plăţi incorecte. De asemenea, vor trebui recuperaţi banii care au fost greşit plătiţi pe aceste proiecte şi vor trebui luate măsuri pentru întărirea eficienţei controalelor pentru a evita ca în viitor să se mai întâmple astfel de situaţii la scară largă”, a spus comisarul european.

În opinia lui Dacian Cioloş, CE speră ca această decizie de suspendare a plăţilor să fie evitată deoarece a transmis în mai multe rânduri măsurile pe care ar trebui să le ia autorităţile române. „M-am asigurat din discuţiile avute cu ministrul Agriculturii că astfel de situaţii vor fi evitate”, a adăugat comisarul european.

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a declarat, săptămâna trecută, că în cel mult două săptămâni vor fi prezentate Comisiei Europene măsurile care vor fi luate pentru a corecta situaţia înregistrată la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit (AM-POP).
„Comisia Europeană ne-a trimis o scrisoare extrem de critică, iar noi vom relua punct cu punct aceste critici din raportul de audit. Vrem să le rezolvăm, să mergem la Autoritatea de Audit să recunoască ceea ce am făcut, iar pe urmă la Bruxelles şi să ne dea drumul la bani. Deşi fondurile pe pescuit nu sunt multe, 230 de milioane de euro, comparativ cu cele opt miliarde de euro venite pe dezvoltare rurală, pentru sector sunt foarte importante. Nu cred că într-o perioadă de criză îşi poate permite cineva să blocheze orice sursă de finanţare externă”, a precizat Irimescu.

Acesta a subliniat că plăţile solicitate de beneficiari prin POP sunt plătite din bugetul de stat, dar banii nu sunt returnaţi de la Comisia Europeană din cauza deficienţelor.

Potrivit scrisorii transmise de CE, România înregistrează erori şi nereguli în procesul de selecţie a proiectelor depuse, dar şi deficienţe în separarea funcţiilor şi atribuţiilor din cadrul Autorităţii de Management.

Plăţile prin Programul Operaţional pentru Pescuit sunt întrerupte începând cu 13 ianuarie 2012, pentru o perioadă de 6 luni, România riscând să intre în suspendare de plăţi pe acest program, dacă deficienţele nu vor fi corectate până pe 13 iulie 2012. Într-o eventuală a treia fază ar urma să fie impuse şi penalităţi statului român.

În prezent, prin Programul Operaţional pentru Pescuit au fost efectuate plăţi către beneficiari de la bugetul de stat de 60 de milioane de euro, sumă care nu a fost încă rambursată de la bugetul UE.

Ministrul Agriculturii a cerut demisia conducerii AM-POP, respectiv a directorului general Cristian Apostol şi directorului adjunct, Marisanda Pârâianu, activitatea la AM-POP fiind în sarcina consilierilor şi a secretarului de stat implicat direct în remedierea deficienţelor.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...