Cioloş: Este greşit să spunem că ce a fost greu a trecut. Putem plăti foarte scump
Pentru acest an, bugetul României prevede un deficit bugetar apropiat de 3% din produsul intern brut (PIB), limita maximă admisă în Uniunea Europeană. De la începtul acestui an a intrat în vigoare noul Cod Fiscal, care prevede scăderea mai multor taxe, în special a cotei generale a taxei pe valoarea adăugată (TVA), de la 24% până la 20%.
„Putem acum interpreta greşit, că ce a fost greu a trecut, iar acum să culegem roadele. Pot apărea evenimente neprevăzute, iar dacă nu avem resurse, putem plăti foarte scump”, a declarat Cioloş, la conferinţa „Strategia de dezvoltare a României şi convergenţa la euro”, organizată de Profit.ro.
„Avem reflexul de a gândi că banii publici trebuie cheltuiţi, fără a ne gandi cum. Suntem în plin proces de relaxare fiscală. Fiind în an electoral, sunt proiecte care pun presiune pe buget. Guvernul e uneori obligat să respingă anumite măsuri. Trebuie văzut de unde facem rost de bani. Avem o construcţie bugetară extrem de stramtă”, a completat premierul.
Bugetul pe 2016 a luat în calcul mai multe majorări salariale aprobarte anul trecut. De la 1 octombrie 2015, salariile din sistemul de sănătate şi în domeniul asistenţei sociale au crescut cu 25%, iar de la 1 decembrie s-au majorat cu 15% salariile din învăţământ şi cu 10% salariile celorlalţi bugetari.
Premierul a afirmat că guvernul pe care îl conduce şi-a propus să profite de stabilitatea politică pentru a creşte economia. Însă convergenţa la zona euro trebuie să rămână un obiectiv pe termen lung al României şi trebuie realizată printr-o strategie eliberată de interese de partid, potrivit şefului executivului.
Cioloş a propus o strategie pe trei paliere. Mai întâi, trebuie stabilit „unde vrem să ajungem”, iar pentru acest scop este nevoie de o viziune comună şi de idealuri comune.
În al doilea rând, România trebuie să stabilească „ce ne trebuie ca să ajungem unde ne propunem”.
„Mă gândesc la factori cheie precum ştiinţa, educaţia şi infrastructura. Apoi, mă gândesc la factori precum sectoarele unde avem potenţial, precum sectorul IT, agricultura, turismul, energia. Dincolo de asta, vrem să introducem factorul de dezvoltare teritorială. Să nu ne gândim doar la marile oraşe, ci şi la mediul rural şi la micile oraşe”, a spus Cioloş.
În al treilea rând, România trebuie să stabilească „ce trebuie făcut pentru a ajunge unde vrem să ajungem”, a precizat premierul.
Şeful guvernului a menţionat că România trebuie să folosească bugetul naţional şi fondurile europene ca instrumente pentru dezvoltarea economică.
„Nu ne propunem să revoluţionăm intervenţiile statului. Unde s-au făcut lucruri bune trebuie continuat, e nevoie de schimbare unde e nevoie. E nevoie de eliminarea risipei şi reducerea birocraţiei, de administrarea mai eficientă a companiilor de stat”, a afirmat premierul.
Cioloş consideră că România nu are încă o viziune coerentă în sectoare cheie precum energia şi transporturile, însă extingerea managementului privat la companiile de stat ar putea îmbunătăţi situaţia.
„Consiliul de administraţie nu e o sinecură pentru membrii lui. Ordonanţa de urgenţă 109 nu face miracole în sine, ea trebuie folosită corespunzător”, a mai spus premierul.
Ministerul Economiei şi cel al Economiei au lansat deja proceduri pentru selecţia de manageri profesionişti la mai multe companii importante de stat.
Săptămâna trecută, Ministerul Energiei a demarat procedura de selecţie a administratorilor pentru Complexul Energetic Oltenia, Oil Terminal şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), semnând contracte de asistenţă pentru recrutare de manageri cu o asociere de firme de specialitate.