Cioloş: Guvernul se va asigura că legea privind fumatul se va aplica imediat după promulgare

Economica.net
16 12. 2015
still_smoking_19726300_60273800

‘Susţin pe deplin (proiectul privind interzicerea fumatului – n.r.). Sigur, nu am avut ocazia să fiu implicat direct în calitate de prim-ministru, dar am fost implicat în calitate de cetăţean. Şi eu şi Guvernul, împreună, vom încerca să ne asigurăm că această lege se va aplica imediat ce va fi promulgată de preşedinte’, a declarat Dacian Cioloş, la Palatul Parlamentului.

El a susţinut că adoptarea proiectului în Camera Deputaţilor este ‘un lucru foarte bun’. ‘Eram una din ultimele ţări din UE care nu aplica această lege care înseamnă, în primul rând, un respect pentru cetăţeni, fără ca aceasta să afecteze alegerea personală a oricărui alt cetăţean. Atunci când vorbim de spaţii publice trebuie să ne gândim la interes public, în primul rând. Mă bucur că a fost adoptată’, a spus Cioloş.

Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului a fost adoptat marţi de plenul Camerei Deputaţilor.