Cioloş: Institutul Cantacuzino ar putea să revină sub coordonarea Ministerului Sănătăţii în acest an
‘Trebuie investit mult. În acest institut nu s-a investit ani de zile. (…) Nici nu mai e la Ministerul Sănătăţii. Fostul ministru l-a lăsat să plece, a vrut să scape de el, probabil. Fostul ministru al Sănătăţii l-a transferat de la Ministerul Sănătăţii la Ministerul Educaţiei şi ştiţi că educaţia se ocupă doar de partea de cercetare. Acest institut, dincolo de eventualele proiecte de cercetare, cred că ar trebui să îşi consolideze, să îşi reconsolideze pe cât posibil şi alte atribuţii. Domnul ministru ştiu că pregăteşte un act normativ prin care să îl readucă la Ministerul Sănătăţii. Dar nu e suficient să îl readuci la Ministerul Sănătăţii, acolo trebuie şi fonduri, trebuie reinvestit. Au plecat foarte mulţi medici, specialişti, trebuie recreată şi capacitatea de analiză, pentru că şi-a pierdut şi statutul de laborator de referinţă’, a declarat premierul pentru Europa FM.
Dacian Cioloş a menţionat că e ‘foarte probabil’ ca actul normativ respectiv să fie adoptat până la finele anului.
‘Asta nu înseamnă că începând de anul viitor o să producă vaccinuri. E o piaţă foarte concurenţială de producţie de vaccinuri şi asta înseamnă, în spate, o capacitate solidă de cercetare, de testare, până a putea produce vaccinuri autorizate’, a adăugat el.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, declara pe 13 octombrie că este nevoie de ‘un audit serios’ la Institutul Cantacuzino, pentru care ministerele Sănătăţii şi Educaţiei încearcă să construiască o strategie comună.
‘Institutul Cantacuzino ţine acum de Ministerul Educaţiei. Institutul Cantacuzino este un subiect de discuţie comun al meu şi al domnului ministru Mircea Dumitru. Încercăm să avem o strategie comună pentru acest institut şi trebuie să începem cu un audit serios’, afirma Vlad Voiculescu.
El adăuga, totodată, că Institutul Cantacuzino nu funcţionează aşa cum ar trebui.
‘Din păcate, atât structura de personal, cât şi liniile de producţie de la Cantacuzino (…) s-au degradat masiv în ultimii ani’, a arătat Voiculescu.