Cioloş: Nu pot să decid creşterea salariului minim pe economie până nu am toate elementele impactului acestei decizii

Economica.net
10 12. 2015
ciolos_42724700_64660600

‘Creşterea salariului minim pe economie de la 1.050 lei la 1.200 lei: Ştiu cât de greu este pentru cei cu salarii mici. Dar nu pot să decid până nu am toate elementele impactului unei astfel de decizii. Trebuie să evităm să creăm o problemă vrând să rezolvăm alta. Ministrul Finanţelor Publice a început deja o analiză cu privire la eventuale creşteri ale salariului minim în 2016’, a scris Cioloş pe pagina sa de Facebook.

În ceea ce priveşte situaţia pensiilor, premierul a afirmat că are ‘tot respectul pentru cei care au muncit ani de zile’ şi că, ‘prin proiectul de buget, au fost asigurate fondurile necesare pentru majorarea cu 5% a pensiilor începând cu ianuarie 2016’.

‘Ştiu că este o creştere destul de mică, dar este tot ceea ce ne permite bugetul acum’, a precizat prim-ministrul.

Agerpres