‘O să venim cu un nou pachet de simplificare, care o să vizeze cu precădere mediul economic. Am avut discuţii deja cu companii, cu sectorul privat, care ne-au făcut sugestii de simplificare şi în toamnă, cred în septembrie, vom veni cu un nou pachet’, a spus Cioloş.
Acesta a mai spus că Ordonanţa de Urgenţă privind debirocratizarea în administraţie, care a fost adoptată săptămâna trecută, trebuie urmată de o serie de măsuri pentru a fi implementată.
‘Acea ordonanţă conţine mai multe măsuri care trebuiesc transpuse acum în decizii la nivelul administraţiei (…). În urma acestei ordonanţe, chiar ieri am semnat scrisori, ca să dau în scris, miniştrilor cărora le-am cerut ca în săptămânile următoare să ia măsuri concrete la nivelul administraţiilor pe care le au în subordine, pentru ca prevederile acelei ordonanţe să se aplice. Unele rezultate se vor vedea imediat, în următoarele săptămâni, în următoarele luni, altele vor avea nevoie de mai mult timp pentru că avem nevoie de a interconecta baze de date, de exemplu între Ministerul de Interne, Ministerul Muncii, Ministerul de Finanţe, pentru ca ministerele să facă schimburi de informaţii fără să mai ceară acele documente cetăţenilor’, a explicat Cioloş.
Premierul a vorbit şi despre reforma administraţiei, care este gândită de Guvern pentru ‘a da un contur mai clar’ al responsabilităţilor şi obligaţiilor funcţionarilor.
‘Atunci când regulile sunt clare, e mult mai simplu şi pentru un funcţionar să ştie care e responsabilitatea pe care şi-o asumă (…) Unor funcţionari le e teamă să-şi asume anumite responsabilităţi pentru că nici nu sunt clare aceste responsabilităţi. Pentru o decizie avem nevoie de şase-şapte semnături ierarhice şi atunci când toată lumea e responsabiă, practic niciunul nu e responsabil. Reforma administraţiei la care ne gândim, Codul administrativ şi Codul de procedură administrativă, pe care le pregătim, vor merge şi în această direcţie de a clarifica anumite suprapuneri şi anumite contradicţii din anumite legi, care vizează administraţia publică, tocmai pentru a da un contur mai clar al responsabilităţilor şi al obligaţiilor funcţionarilor’, a mai afirmat Cioloş.