Cioloş: Respect telespectatorii Antena 3 şi toţi cetăţenii din ţara asta, minciuna mă deranjează, nu critica
‘Nu a fost niciun moment referirea mea la telespectatorii dumneavoastră faţă de care am respect, de asta am fost la dumneavoastră în emisiune şi de asta sunt aici. Şi aici vreau să fie lucrurile foarte clare: respect pe toţi cetăţenii din ţara asta. Îi respect pe toţi cei care se uită la dumneavoastră şi de asta am venit aici. Dincolo de asta, trebuie să recunoaştem cu datele pe masă… pentru că au fost mai multe situaţii – încă o dată fără să comentez politica editorială a postului dumneavoastră – au fost mai multe situaţii în care s-au spus neadevăruri legate de mine, ca prim ministru, de guvernul meu. S-au spus minciuni care au fost repetate şi pe care nu am avut ocazia atunci să le corectăm’, a spus Cioloş, la Antena 3.
Întrebat dacă este deranjat de criticile care i se aduc, Cioloş a replicat: ‘Nu critica, minciuna mă deranjează!’
El a dat exemple de titluri apărute la Antena 3 precum ‘Cutremur de la Cioloş, noi tăieri de salarii’, ‘Cioloş vinde Portul Constanţa’, ‘Decizie nemernică a lui Dacian Cioloş – dublează impozitele din presă’, ‘Cioloş taie banii veteranilor’, pe care le-a calificat drept neadevărate.
‘Acestea sunt doar câteva exemple de minciuni. (…) Afirmaţia a fost făcută în contextul unei întrebări a domnului Liiceanu, care m-a întrebat de ce mă duc la o televiziune care proferează minciuni şi unde-i vorba de o mocirlă. Nu eu am iniţiat această discuţie. (…) Dacă vreun telespectator de al dumneavoastră s-a simţit ofensat, în măsura în care s-a simţit ofensat (…) da, îmi cer scuze faţă de el pentru că nu viza pe niciunul dintre telespectatorii dumneavoastră ceea ce am spus acolo’, a explicat premierul.
Pe de altă parte, Cioloş a spus că, în calitate de agronom, are ‘tot respectul pentru mocirlă’ ca ‘materie organică’.
‘Eu am chiar şi pentru mocirlă ca agronom tot respectul pentru că e materie organică şi de acolo creştem, din asta creştem. Dacă e să o luăm aşa, şi eu am lucrat în mocirlă şi nu-am nicio jenă să o spun’, a mai spus el.
Premierul Dacian Cioloş le-a răspuns marţi, la GDS, celor care i-au reproşat că merge la o emisiune la Antena 3 că se duce la acest post de televiziune din respect pentru telespectatori.
”Mă duc, în primul rând, din respect pentru oamenii care, dintr-un motiv sau altul, se uită la acel post, se uită mai ales la acel post sau se uită aproape exclusiv la acel post.(…) Eu sunt agronom la bază şi am învăţat că sunt anumite plante care cresc în mocirlă. Şi că nu poţi să-ţi faci meseria corect dacă nu ai curajul să şi cobori câteodată în mocirlă. Sigur, iei cizme de cauciuc ca să nu te murdăreşti complet sau faci un duş după aceea, dar trebuie să-ţi asumi şi partea asta”, a spus Cioloş, la o dezbatere organizată de Grupul pentru Dialog Social.