Cioloş: România are nevoie de un nou proiect politic privind UE

Economica.net
15 03. 2013
ciolos_88609900

În opinia sa, noul proiect politic ar putea fi construit în jurul sesiunilor utilizării fondurilor europene şi aderării la Spaţiul Schengen, privite dincolo de stricta lor rezolvare, pentru că ‘de aceste două probleme se leagă şi chestiunea privind reforma administrativă şi de eficientizare a administraţiei, se leagă şi chestiunea de funcţionare a justiţiei, chestiunea privind corupţia şi cea privind construcţia economică, relansarea economică şi crearea de locuri de muncă’.

Cioloş a afirmat că alegerile europarlamentare din primăvara anului 2014 ar putea fi o oportunitate pentru o dezbatere autentică despre problematica europeană şi nu despre problemele naţionale, scrie Agerpres.

Comisarul european a subliniat că absorbţia fondurilor europene nu trebuie limitată la a gândi cum să reduci suma din conturile europene şi s-o treci în conturile României.

‘Nu e suficient să facem absorbţie matematică, trebuie să mergem dincolo şi să vedem ce am făcut cu banii respectivi şi cum am răspuns cu asta diferitelor probleme pe care le avem de rezolvat’, a arătat Dacian Cioloş