Cionca, Impetum Grup: Acum se suprapun două crize: o reminiscenţă a crizei sanitare şi o criză post pandemică, pe care managerii o văd finalizată în 2023

Costurile de producţie ridicate, criza forţei de muncă şi creşterea preţurilor la utilităţi au determinat scăderea gradului deîncredere al managerilor români în revenirea economiei de la 47% dintre intervievaţi la 41%, potrivit studiului Confidex realizat de Impetum Grup. Concluzia studiului arată că managerii se confruntă acum cu o dublă criză: una sanitară şi alta post pandemică. Cele mai mari îngrijorări sunt date de evoluţia cursului de schimb şi a inflaţiei.
Gabriela Ţinteanu - lun, 22 nov. 2021, 10:30
Cionca, Impetum Grup: Acum se suprapun două crize: o reminiscenţă a crizei sanitare şi o criză post pandemică, pe care managerii o văd finalizată în 2023

„Constată că,perspectiava managerilor români pentru perioada imediat următoare este negativă. Practic, la ora actuală se suzprapun două crize: o reminiscenţă a crizei sanitare Covid19, resimiţită în special în sectorul Horeca şi o criză post-pandemică, prin care economia este lovită direct de efectele crizei santitară”, a declarat Andrei Cionca, CEO Impetum Grup.

Acesta arată că efectele crizei sanitare care lovesc celmai puternic economia sunt creşterea preţurilor de producţie, creşterea preţurilor la materii prime şi utilităţi, majorarea termenelor de plată şi lipsa forţei de muncă. În acest context, majoritatea managerilor văd o revenire a economiei româneşti în circa 41 de luni de acum încolo, undeva în adoua jumătate a anului viitor. Printre cele mai mari îngrijorări exprimate de manageri români senumără devalorizarea leului, 86% dintre managerii intervievaţi manifestându-şi această îngrijorare.

Practic, încrederea managerilor în economia românească a revenit la nivelul de dinainte de pandemie. Acesta este de 41% în măsurătoarea Impetum Grup, scăzând de la 48%.

Încrederea managerilor în economia românească a scăzut până la nivelul de la debutul pandemiei, iar perspectivele economice pentru următoarele luni s-au înrăutățit: 41% dintre manageri consideră că PIB-ul va scădea (în comparație cu 17% în Q1 2021). Principalele îngrijorări pentru perioada următoare sunt definite de lipsa forței de muncă, de creșterea prețului materiilor prime și de creșterea inflației, conform rezultatelor CONFIDEX S2 2021 publicate de Impetum Group.

,,Scăderea indicelui CONFIDEX la un nivel similar cu cel de la începutul pandemiei vine pe fondul accentuării unor efecte pe termen lung ale crizei Covid-19, precum perturbările din lanțurile de aprovizionare ce afectează în mod direct producția industrială. De asemenea, sunt și câteva efecte pe termen scurt, generate de criza politică și de valul IV care destabilizează perspectivele forței de muncă. CONFIDEX S2 2021 ne arată nu doar că managerii și-au pierdut o bună parte din încredea în economie, ci și o posibilă reintrare în recesiune, indicată de un procent foarte mare, 41% dintre manageri. Practic înțelegem că se suprapun două crize – cea sanitară și perspectiva unei eventuale noi crize economice, în care economia este lovită de scumpirea energiei, creștera prețurilor și alte efectele directe ale crizei sanitare. Iar revenirea din aceste crize este estimată într-un orizont de minimum doi ani, dar chiar trei ani și jumătate pentru economia românească pe ansamblu.” a declarat Andrei Cionca, CEO & Co-founder Impetum Group.

Față de Studiul Confidex desfășurat la începutul lui 2021, observăm o involuției a stării de spirit a managerilor și o întărire a percepțiilor negative: s-a dublat ponderea celor care cred că PIB va scădea (41% vs 17% în Q1 2021), a crescut ponderea celor care cred că puterea leului va scădea (86% vs 77% în Q1 2021) și a crescut ponderea celor care cred că inflația va crește (92% vs 74% în Q1 2021). Managerii din HORECA și Transporturi sau cei din companii cu o cifră de afaceri mică sunt cei mai pesimiști. Pe de altă parte, managerii din Servicii sau cei ai companiilor mari sunt cei mai optimiști. Nivelul de optimism este redus și în predicțiile pentru următoarele 12 luni. Doar un manager din 8 consideră că economia națională se va îmbunătăți. În schimb, unul din 5 manageri apreciază că economiile globală și europeană vor avea un trend pozitiv în următorul an.

Inflaţia şi evoluţia cursului de schimb, principalele îngrijorări ale managerului român

„Principalele 3 îngrijorări ale antreprenorilor și managerilor, arată studiul CONFIDEX, sunt lipsa forței de muncă, creșterea prețului materiei prime și rata inflației. Acestea au fost, de asemenea, principalele problemele expuse și de către președintele Băncii Centrale Europene – Christine Lagarde, în cadrul unui discurs susținut la Parlamentul European, care vede cele 3 aspecte drept cauza pentru încetinirea economiilor și înrăutățirea perspectivelor în viitorul apropiat. De asemenea, îngrijorările vin și în contextul în care rata inflației în zona euro este la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani. Revenind la țara noastră, managerii notează pentru prima dată după debutul pandemiei, moment în care mulți români s-au întors acasă, o criză a forței de muncă. Apare în premieră în lista îngrijorărilor și contextul politic.” a mai menționat Andrei Cionca, CEO & Co-founder Impetum Group.

Indicatorul stării de spirit cu privire la evoluția economiei naționale, a pornit de la 4.4 în Q2 2020, a stagnat în Q3 2020, urmând de atunci o creștere până la 5 în Q1 2021, pentru ca acum să revină din nou la valoarea de 4.4. Față de edițiile anterioare ale studiilor CONFIDEX, se înrăutățește starea de spirit a managerilor din majoritatea domeniilor. Managerii din Agricultură au revenit pe primul loc ca optimism, urmați de Servicii, Industrie și Construcții, iar cei din HORECA și transporturi sunt în continuare la cea mai redusă medie de la debutul pandemiei și al studiului CONFIDEX.

Încrederea managerilor și antreprenorilor în economie a înregistrat într-adevăr o scădere considerabilă. Reversul medaliei este oferit însă de oportunitățile care pot apărea într-o criză economică dată de disfuncționalitățile actuale ale pieței, oportunități care pot fi despre consolidarea pieței, dezvoltarea de parteneriate noi prin care companiile pot sa reducă pe cât posibil riscurile și să completeze resursele de personal cu management eficient, capabil să gestioneze situații de criză.” a concluzionat Andrei Cionca.

Managerii au creat și o ierarhie a oportunităților identificate si pe care vor miza in următoarea perioada: domeniile în care activează anumite companii au cunoscut creșteri importante datorită faptului că a crescut cererea pentru produsele pe care le aveau; alte companii au profitat de această perioadă pentru a-și diversifica gama de produse sau a se extinde pe alte piețe; PNRR și celelalte fonduri europene reprezintă de asemenea o oportunitate importantă pentru companii în perioada următoare.

Percepția redresării economiei rămâne într‑un orizont de 2 ani pentru economia europeană și pentru sectorul de activitate sau propria companie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...