Ciorbea: Vom analiza cu toată atenţia sesizările privind OUG de modificare a Codului fiscal

Economica.net
13 11. 2017
lighting_calculation_1000_03720400

‘Vom primi probabil şi am şi primit până acum memorii. În mod sigur vor veni şi reprezentanţii confederaţiilor sindicale, aşa cum au promis (…) şi le vom examina cu toată atenţia. (…) Este o prevedere în legea 47/1992 de organizare şi funcţionare a CCR care stipulează expres că această Curte se pronunţă asupra legilor şi OUG în vigoare. (…) Nu este vorba că nu ne grăbim, vom analiza serios, mai ales că în următoarele zile vom mai primi probabil şi alte memorii şi alte motive şi când avem soluţia ne vom pronunţa, pentru că, potrivit practicii CCR, noi putem, dacă sunt întrunite condiţiile, cerinţele constituţionale ale jurisprudenţei Curţii şi ale jurisprudenţei CEDO, să ridicăm o excepţie de neconstituţionalitate, dar în niciun caz nu cred că este în interesul nimănui să ne grăbim şi să o facem peste noapte sau fără să avem motive sau să ajungem în situaţia în care s-ar putea cel puţin teoretic să fie respinsă ca inadmisibilă pentru că a fost formulată cu mult timp înainte şi la data judecării acea ordonanţă nu este încă în vigoare’, a spus Ciorbea.

El a explicat că există o practică a CCR de a se pronunţa asupra ordonanţelor de urgenţă intrate în vigoare.

‘OUG a fost publicată în Monitorul Oficial şi a fost depusă la cele două Camere. În acelaşi timp, se prevede expres că ea va intra în vigoare la 1 ianuarie anul viitor. Există o practică recentă a CCR în care se subliniază următorul aspect: Avocatul Poporului poate ataca o OUG cum este aceasta, adică publicată în Monitorul Oficial, dar neintrată în vigoare, dar la data când este examinată excepţia de neconstituţionalitate de către CCR OUG trebuie să fie în vigoare. Dacă noi am face foarte rapid, pe repede înainte am formula această excepţie şi să luăm ca ipoteză că CCR, l-a rândul ei, s-ar grăbi să o soluţioneze înainte de 1 ianuarie ar constata că este inadmisibil’, a arătat Ciorbea.

Avocatul Poporului a răspuns şi acuzaţiilor venite din partea PNL.

‘Anul acesta am atacat două OUG, iar anul trecut, în timpul Guvernului tehnocrat, am atacat una singură şi una foarte micuţă. Să fim mai atenţi când formulăm astfel de afirmaţii sau acuzaţii că este păcat, mai ales că am trecut şi eu un pic prin PNL şi chiar ţin la unii oameni sau chiar la mulţi oameni de acolo’, a menţionat Ciorbea.

Liberalii au depus, luni, la Avocatul Poporului, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG referitoare la modificarea Codului fiscal.