Cipru a demarat o anchetă penală asupra crizei bancare

Autorităţile cipriote au anunţat vineri că au demarat o anchetă penală pentru a determina responsabilităţile în declanşarea crizei financiare care a obligat insula să solicite un plan de asistenţă însoţit de condiţii draconice, transmite AFP.
Economica.net - vin, 05 iul. 2013, 18:54
Cipru a demarat o anchetă penală asupra crizei bancare

Procurorul general, Petros Klerides, a precizat că ancheta penală se va concentra pe eventualele delicte comise între 2006 şi 2013 de persoane susceptibile să fie vinovate de criza economică.

Potrivit presei locale, ancheta se va concentra pe transferurile de fonduri spre Grecia de la banca Laiki, care între timp a fost închisă, pe achiziţiile masive de obligaţiuni greceşti de către Laiki şi Bank of Cyprus, precum şi pe dezvoltarea operaţiunilor externe ale celor două bănci cipriote.

Anunţul vine după ce comisia specială, compusă din trei foşti judecători de la Curtea Supremă, care a fost numită în urmă cu trei luni pentru a analiza motivele crizei economice, a decis că nu poate investiga dosare care sunt în prezent în justiţie. Însă Guvernul de la Nicosia a decis vineri că comisia va continua să lucreze în paralel cu ancheta penală.

În schimbul unui împrumut de 10 miliarde de euro oferit de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, Cipru a fost nevoit să accepte să-şi reducă drastic sectorul bancar, restructurând prima sa bancă, Bank of Cyprus (BoC), şi lichidând-o pe cea de-a doua, Laiki. Ciprul a devenit a cincea ţară dintre cele 17 state ale zonei euro care va beneficia de asistenţă financiară internaţională, după Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania.

Te-ar mai putea interesa și
He Xiaopeng, un soi de Musk chinez, deține Xpeng, și se luptă pentru poziția a șaptea sau a opta în China
He Xiaopeng, un soi de Musk chinez, deține Xpeng, și se luptă pentru poziția a șaptea sau a opta în China
He Xiaopeng, cofondatorul producătorului chinez de vehicule electrice Xpeng, afirmă că numărul de astfel de autoturisme noi echipate cu funcții avansate de asistență pentru șofer, care permit......
Cei mai loviți exportatori români în SUA, când tarifele impuse de Trump vor intra în vigoare
Cei mai loviți exportatori români în SUA, când tarifele impuse de Trump vor intra în vigoare
„Ziua Eliberării” Americii, așa cum a numit Donald Trump ziua de 2 aprilie, când a anunțat impunerea de noi taxe ...
Schimbarea la faţă a „cartierului furnicar” din Bucureşti – Unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din Capitală se înverzeşte cu mini-parcuri şi spaţii de promenadă. Cum se schimbă trotuarele şi circulaţia
Schimbarea la faţă a „cartierului furnicar” din Bucureşti – Unul dintre cele mai aglomerate bulevarde ...
Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat, miercuri, studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnic-economici în vederea ...
Lyft a cumpărat platforma de mobilitate FreeNow de la BMW și Mercedes și a intrat în Europa
Lyft a cumpărat platforma de mobilitate FreeNow de la BMW și Mercedes și a intrat în Europa
Lyft cumpără platforma de mobilitate FreeNow de la giganții germani din automobile BMW și Mercedes-Benz  pentru 175 ...