Cipru: Acord pentru intensificarea negocierilor privind reunificarea insulei
Insula Cipru este împărţită în două de la invadarea părţii de nord de către Turcia, în iulie 1974, ca reacţie la lovitura de stat a naţionaliştilor ciprioţi-greci pentru a anexa insula la Grecia, scrie Agerpres.
Emisarul Eide a declarat că negocierile care au loc sub egida ONU se vor intensifica, la încheierea unei reuniuni cu liderii cipriot-grec Nicos Anastasiades şi cipriot-turc Dervis Eroglu, la Cartierul General al ONU în zona tampon din Nicosia.
‘Liderii au convenit să mărească frecvenţa întrevederilor (…) şi să se reunească cel puţin de două ori pe lună’, a explicat diplomatul norvegian. El a adăugat că negociatorii au supus propunerile lor la toate întrebările pentru a încheia a doua etapă a discuţiilor.
Eide a făcut referire la o ‘diferenţă netă de opinie’ între liderii ciprioţi, subliniind că au încercat în cursul negocierilor să soluţioneze probleme nerezolvate, fiind vorba în special de problema împărţirii puterii, de drepturile de proprietate şi de ajustările teritoriale.
Anastasiades, preşedintele Republicii Cipru, a calificat drept ‘constructive’ discuţiile de miercuri care s-au axat pe ‘necesitatea de angaja un dialog substanţial’. ‘Vreau să văd care va fi conduita lui Eroglu la masa negocierilor’, a adăugat el.
Dervis Eroglu, lider cipriot-turc la conducerea Republicii Turce a Ciprului de Nord (RTCN, recunoscută numai de Ankara), a afirmat că ciprioţii-turci au încercat să lucreze într-un spirit câştigător pentru ambele părţi şi ‘să deschidă calea unui referendum’ privind acordul asupra căruia cele două părţi au convenit. ‘Obiectivul nostru principal este de a proteja drepturile părţii cipriote-turce şi de ajunge la un acord durabil’, a afirmat el.
După o primă tentativă de reunificare care a eşuat în 2004, convorbirile de pace, sub egida ONU, au fost întrerupte în 2012.