Cipru: comisia de anchetă a demarat investigaţia asupra crizei economice
De asemenea, comisia va investiga acţiunile sau scăpările oficialilor Băncii Centrale în legătură cu extinderea grupului bancar Bank of Cyprus pe pieţele din Rusia şi România.
Comisia compusă din trei foşti judecători ai Curţii Supreme a fost înfiinţată de preşedintele Nikos Anastasiades după ce partenerii din zona euro au obligat Ciprul să accepte o taxă fără precedent pe depozitele bancare în schimbul unui plan de asistenţă în valoare de 10 miliarde de euro.
Cei trei membrii ai comisiei (Georgos Pikis, Panayiotis Kallis şi Yiannakis Constantinides) vor analiza cu atenţie achiziţiile de obligaţiuni greceşti de către primele două bănci cipriote, care ulterior au suferit pierderi estimate la 4,5 miliarde de euro atunci când Uniunea Europeană a decis o restructurare de 75% a datoriilor Greciei.
Fostul ministru de finanţe, Michalis Sarris, a demisionat marţi pentru a facilita sarcina investigatorilor. Înainte de a ocupa portofoliul finanţelor, Sarris a fost preşedintele grupului bancar Cyprus Popular Bank Pcl, al doilea mare grup bancar cipriot, care a trebuit să fie închis în schimbul programului de asistenţă financiară.