Cipru: Manifestaţie a naţionaliştilor la Nicosia împotriva planului european de salvare

Peste o sută de persoane, membri sau simpatizanţi ai partidului naţionalist cipriot Elam, au manifestat joi seara la Nicosia împotriva măsurilor adoptate în sectorul bancar din Cipru în cadrul unui plan european de salvare, relatează AFP.
Economica.net - vin, 29 mart. 2013, 09:00
Cipru: Manifestaţie a naţionaliştilor la Nicosia împotriva planului european de salvare

Protestatarii, majoritatea îmbrăcaţi în negru, unii purtând scuturi, s-au dus în faţa Parlamentului. Ei purtau în furntea colonei o banderolă pe care se putea citi „Noi suntem împotriva măsurilor troikăi”, scandând sloganuri ca „Troika afară” sau „Această insulă este greacă”.

După susţinerea mai multor discursuri, manifestanţii au plecat din faţa Parlamentului către sediul partidului lor.

Troika, formată din Uniunea Europeană (UE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), a acordat Republicii Cipru un împrumut în valoare de zece miliarde de dolari în schimbul unor măsuri dure, între care restructurarea primelor două bănci ale ţării.

„Protestăm faţă de troikă şi acordul (încheiat cu Cipru). Ne beau sângele. Ne-au luat banii din bănci, nu acceptăm acest lucru”, a declarat Michael, în vârstă de 30 de ani, un angajat într-o companie de taximetrie şi membru al Elam (Frontul Naţional Popular) de la crearea acestuia, în 2008.

„Vrem ca troika să ia avionul şi să plece din Cipru. Vrem să ieşim din zona euro”, a adăugat el.

„Protestăm faţă de măsurile economice de austeritate”, a declarat Marios Vassiliou, un membru al Biroului Politic al Elam, acuzând troika de faptul că are ca obiectiv „să profite de gazele naturale” din Cipru şi să pregătească pentru insula divizată „o soluţie politică precipitată în favoarea Turciei”.

Numeroşi manifestanţi fluturau drapelul partidului Elam, pe care apare o sabie albă, în mijlocul unei cruci albe, pe un fond albastru, iar alţii drapelul grec.

Potrivit unui activist, Elam este un partid cipriot naţionalist ce solicită realipirea insulei la Grecia şi are legături strânse cu partidul neonazist Zori de Aur.

Ciprul este divizat începând din 1974, după ce Turcia a invadat nordul insulei ca reacţie faţă de o lovitură de stat vizând realipirea Ciprului la Grecia, iar negocierile au ajuns într-un punct mort de câteva luni.

Subsolul marin cipriot conţine importante rezerve de gaze, prezentate adesea ca un colac de salvare pentru această insulă aflată în pragul falimentului.

Ciprul a încheiat luni un acord cu troika ce prevede restricţii asupra circulaţiei capitalului, închiderea Laiki, a doua cea mai importantă bancă a ţării, şi aplicarea unei taxe asupra conturilor de peste 100.000 de euro de la Bank of Cyprus, cea mai importantă bancă din ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul AvtoVAZ, cel mai mare constructor auto din Rusia, prognozează o scădere de 25% a pieței locale
Grupul AvtoVAZ, cel mai mare constructor auto din Rusia, prognozează o scădere de 25% a pieței locale
Vânzările de autoturisme în Rusia urmează să scadă cu 25%, până la 1,1 milioane de unităţi în acest an, a declarat miercuri directorul general de la AvtoVAZ, cel mai mare constructor de......
Compania italiană Leonardo și Avioane Craiova au semnat un acord de cooperare tehnologică și industrială
Compania italiană Leonardo și Avioane Craiova au semnat un acord de cooperare tehnologică și industrială
Grupul italian de apărare Leonardo SpA şi firma Avioane Craiova au semnat, miercuri, la Salonul Aeronautic de la Paris, ...
Forumul Economic de la Sankt Petersburg, Davosul rusesc, și-a deschis astăzi porțile. O prezență numeroasă din Sudul Global și una modestă din partea Occidentului
Forumul Economic de la Sankt Petersburg, Davosul rusesc, și-a deschis astăzi porțile. O prezență numeroasă din Sudul ...
Forumul Economic de la Sankt Petersburg, care se desfășoară anual și este supranumit şi "Davosul rusesc", a început ...
Urbano Group începe construcția primei etape a parcului comercial Urbano Shopping & Living, un prociect în care va investi în total peste 100 de milioane de euro
Urbano Group începe construcția primei etape a parcului comercial Urbano Shopping & Living, un prociect în care va ...
Dezvoltatorul imobiliar Urbano Group anunță că a obținut autorizațiile de construcție necesare pentru demararea lucrărilor ...