Ciprul a autorizat crearea unei baze pentru experţi în armament chimic din Siria

Economica.net
18 10. 2013
cyprus_24173700

„Consiliul de Miniştri a ratificat un acord între republica Cipru şi Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) privind crearea unei baze de susţinere a misiunii comune ONU-OIAC”, anunţă Guvernul într-un comunicat.

Executivul a adăugat că va facilita „securitatea şi desfăşurarea activităţilor misiunii comune”.

Baza a fost stabilită pe amplasamentul unui fost aeroport din Nicosia, care nu mai este utilizat în prezent, în zona-tampon aflată sub control ONU, cu scopul de a permite inspectorilor să plece în şi să vină din Siria, o ţară situată la aproximativ 220 de kilometri de insula mediteraneeană.

„Decizia ONU de a crea o bază în Cipru pentru misiune arată rolul revalorizat şi stabilizator al Ciprului în regiune”, se arată în comunicat.

La începutul lui octombrie, secretarul general al ONU Ban Ki-moon a îndemnat la crearea „unei zone de tranzit şi unei baze” în Cipru pentru cei aproximativ 100 de membri ai misiunii comune.

Ciprul a mai fost utilizat ca zonă de tranzit de către experţi în dezarmare, care lucrau în Irak, în urmă cu zece ani.